[:md]
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeriparlamentare, Partidul Socialiștilor din RM s-ar alege cu cele mai multe voturi și mandate în Parlamentul RM. Despre aceasta arată rezultatele sondajului Barometrul Opiniei Publice, ediția de primăvară 2016, relatează Actualități.md.
Potrivit studiului, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, cei mai mulți dintre respondenți -28,1 la sută ar vota pentru Partidul Socialiștilor din RM. 18,7 la sută dintre moldoveni ar vota pentru formațiunea politică Partidul Nostru, iar 17,4% dintre cetățeni ar vota pentru formațiunea PAS condusă de Maia Sandu.
Totodată 14, 1% din respondenți vor vota pentru Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, iar 8,2 la sută și-ar da votul pentru PCRM.
În același timp, menționăm că partidele care fac parte din actuala coaliție de guvernare nu ar trece pragul electoral de 6%: PDM -4,9%, PPEM – 4,7%, PL- 2,7%, iar PLDM s-ar alege cu doar 0,6% la sută dintre voturile cetățenilor RM.
Actualități.md menționează că sondajul a fost efectuat în perioada 16-23 aprilie 2016.