[:md]
Comisia Naţională de Integritate a iniţiat controlul în privinţa purtătorului de cuvînt al primăriei capitalei, Vadim Brînzaniuc, relatează Actualități.md.
Brînzaniuc este suspectat de CNI că nu şi-a declarat toată averea.
“Urmare a examinării cazului privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii admisă de către dl Brînzaniuc Vadim, șef al Direcției relații cu publicul din cadrul Primăriei mun. Chișinău, a fost inițiat un control din partea CNI”, anunță instituția.
Amintim că Vadim Brînzaniuc, în vîrstă de 33 de ani, a reuşit să acumuleze în doar doi ani, fiind în funcţia de şef al Direcţiei relaţii cu publicul a primăriei capitalei, o avere de cîteva milioane de lei. Funcţionarul, care între timp a devenit secretar interimar al Consiliului Municipal Chişinău, deţine o casă cu două nivele în zona Petricani din sectorul Rîşcani, pe care a construit-o, potrivit actelor cadastrale, din 2012 pînă în 2014. Locuinţa are o construcţie accesorie şi un garaj pentru două maşini. Pe frontispiciul casei este imprimat un blazon, în care litera „B” vorbeşte despre numele de familie al proprietarului. Cu tot luxul afişat, Brînzaniuc s-a numărat în 2013 printre beneficiarii de ajutor material din bugetul municipal. El a primit 72.000 de lei. Din banii publici i-a fost achitată o parte din dobînda la un credit luat pentru construcţia casei. Pînă la angajarea în funcţia de şef de direcţie, Brînzaniuc nu avea locuinţă şi ridica un salariu de doar 2.000 de lei.