[:md]
Primii doi candidați suspectați de frudarea examenului de Bacalaureat au fost eliminați de la sesiune. Despre aceasta a anunțat acum cîteva clipe directorul Agenţiei de Asigurare a Calităţii, Anatol Topală, în cadrul unui briefing, relatează Actualități.md.
„Examenul s-a petrecut fără incidente majore. În timpul probei de astăzi au fost eliminaţi doi candidaţi, pe motiv de fraudare. Candidaţii respectivi vor avea posibilitatea să reia susţinerea examenului de bacalaureat peste un an,” a declarat Anatol Topală.
Menționăm că astăzi, 3 iunie, a început sesiunea de bacalaureat 2016 cu primul examen la disciplina limba și literature română. Cea de a doua probă de examen va avea loc marți, 7 iunie, la limba de instruire, iar vineri, 10 iunie, se va desfășura examenul la limba străină.