[:md]
Malul de pămînt surpat de sub clădirea unei bănci comerciale din sectorul Rîșcani al capitalei putea provoca o tragedie. Și asta pentru că în interiorul clădirii a crăpat podeaua formînd un crater periculos, de asemenea și geamurile băncii au rămas distruse, din fericire nimeni se afla în interior, notează Actualități.md.
De menționat că Procuratura s-a autosesizat în cazul construcţiei surpate de pe strada Miron Costin din capitală şi a dispus pornirea urmăririi penale pe faptul executării necalitative a construcţiilor (art.257 alin.(3) Cod penal).
A fost dispusă crearea unui grup mixt de urmărire penală, din care fac parte şi procurori din cadrul Procuraturii Generale, care urmează să investigheze obiectiv, complet şi operativ toate circumstanţele cazului, inclusiv acţiunile factorilor de decizie ai autorităţilor publice, care au autorizat lucrările.
Pentru această infracţiune, norma penală prevede amendă în mărime de pînă la 600 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de cel mult 10 mii unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Procuratura va informa despre evoluţia cercetărilor şi măsurile legale adoptate în consecinţă.
Amintim că adăugat că socialiștii au menționat astăzi că din cauza făredelegilor lui Chirtoacă și a echipei sale capitala se confruntă cu astfel de probleme. Potrivit lui Ion Ceban «liberalii sunt niște mincinoși fără pereche», în contextul în care deputatul PL Iurie Dîrda spune că nu este implicat în construcția obiectivului de pe strada Miron Costin 9, asta deși în presă au apărut investigații care prezintă dovezi, precum că anume persoane apropiate familiei lui Dîrda se află la conducerea companiei constructoare.
f