[:md]
Directorul Autorităţii Aeronautice Civile Mircea Maleca a fost demis din funcție. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței cabinetului de miniștri, relatează Actualități.md.
Potrivit informațiilor, Maleca ar fi depus singur cererea de demisie la solicitarea Executivului întrucît asupra sa pleanează anumite suspiciuni în privinţa unui conflict de interese cu o campanie aeriană.
De menționat că, în urma unei investigaţii a portalului Anticorupţie, a ieşit la iveală faptul că Mircea Maleca ar fi adevăratul partener de afacere al familiei ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul noii companii aeriene Fly One. Oficialul s-ar ascunde în spatele fostului său socru de la Leova. Acest fapt a fost confirmat într-o scrisoare care ar fi fost semnată de Mihai Balan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ajunsă în posesia portalului. Deşi nu i-au confirmat autenticitatea, şefii de la SIS au declarat, într-un răspuns oficial, că „şefii AAC exercită abuz de putere prin promovarea intereselor private în aviaţia civilă”, ceea ce contravine intereselor statului, scrie jurnal.md.