p.jpg

[:md]

Despre aceasta președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a declarat astăzi după ședința serviciilor municipale ale primăriei capitalei, referindu-se la controversata lege privind statutul municipiului Chișinău, relatează Actualități.md.

În sfîrșit tîrgul dintre Vlad Plahotniuc și Mihai Ghimpu a avut loc. Am vorbit cu foarte mulți deputați cu excepția celor din PL și toți scuipau și vorbeau necenzurat la adresa acestei legi. Însă pînă la urmă am înțeles că totuși nimeni dintre cei 56 de deputați care au votat pentru această lege nu este independent, și au susținut-o doar pentru că așa li s-au dat indicații”, a declarat socialistul.

Ceban a menționat că socialiștii, experții dar și societatea civilă consideră că această lege conține multe abateri ilegale.

Orice decizie luată în baza acestei legi va fi contestată și documentată. Și la cele 600 de dosare penale despre care se spune că le are Chirtoacă, va mai avea multe altele. Și va veni timpul cînd va trebuie să răspundă pentru toate fărădelegile pe care le face în oraș”, a mai comunicat consilierul PSRM.

În același timp, liderul PSRM din CMC a subliniat că socialiștii au pregătit deja contestarea acestei legi la Curtea Constituțională și în cîteva zile sesizaea va fi transmisă.

Am făcut și un demers către președintele Nicolae Timofti, ca acesta să nu semneze decretul cu privire la intrarea în vigoare a acestei legi”, a punctat Ceban.

De asemenea potrivit lui, socialiștii vor acorda orice tip de suport necesar cetățenilor ca pentru orice acțiune din capitală care vine în detrimentul lor să scrie plîngere pe Dorin Chirtoacă. „Vrea responsabilități le va primi! Vom acorda asistență juridică tuturor pentru a documenta fiecare caz de nelegiuire în municipiul Chișinău, și atunci vom vedea cine e de vină și cine nu”, a mai precizat consilierul PSRM.

Ceban a adăugat că a vorbit cu referire la această controversată lege cu mai mulți oficiali europeni, inclusiv cu cei de la Congresul autorităților locale.

Oamenii pur și simplu sunt șocați de adoptare aunei asemenea legi, au promis că în luna iulie vor veni într-o vizită de monitorizare și vor încerca să convingă autoritățile ca ori să existe  modificări la această lege ori în cel mai bun caz să intervină Curtea Constituțională ca să o anuleze”, a conchis Ion Ceban.

Amintim că vineri, 17 iunie, majoritatea pestriță de la guvernare a votat pentru controversatul proiect al Partidului Liberal cu privire la statutul municipiului Chișinău, prin care se intenționează cedarea puterii decizionale în mîinele primarului Dorin Chirtoacă și lipsirea Consiliului Municipal de mai multe atribuții.

La scurt timp, mai mulți reprezentanți din diferite grupuri politice dar și activiștii civici s-au arătat revoltați de votarea acestei legi și au cerut anularea ei.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ