[:md]
Astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului RM, fracțiunea Partidului Socialiștilor a înaintat o moțiune simplă de cenzură asupra activității Ministrului Municii, Protecției Sociale și al Familiei Stela Grigoraș, relatează Actualități.md.
Potrivit deputatului PSRM Vladimir Odnostalco situația socială gravă în care se află astăzi majoritatea populației RM nu s-a schimbat încă deloc spre bine odată cu venirea noii conduceri la Ministerul Municii, Protecției Sociale și al Familiei. În ultima perioadă din această cauză circa jumătate de milion de cetățeni ai RM au părăsit țara. Salariu minim pe țară nu acoperă minimul de existență a cetățenilor. Situația privind pensiile și îndemnizațiile este catastrofală, iar reformele promise în acest sens nu sunt implementate și prin urmare nu sunt resimțite de către populație.
În acest sens fracțiunea socialiștilor a înaintat o moțiune de cenzură asupra activității ministrului Municii, Protecției Sociale și al Familiei Stela Grigoraș.
Atunci liderul PSRM Igor Dodon a declarat că acest lucru demonstrează clar că comuniștii și liberal-democrații se află sub controlul oligarhilor de la guvernare. Ulterior socialiștii au anunțat că în fiecare săptămînă vor înainta cîte o moțiune de cenzură simplă pentru fiecare membru de guvern din cabinetul de miniștri condus de Pavel Filip, primul ministru chemat la raport de către fracțiunea PSRM a fost ministrul Educației Corina Fusu. Ulterior socialiștii au înaintat o moțiune simplă de cenzură asupra ministrului Apărării Anatol Șalaru, dar și asupra activității ministrului Finanțelor Octavian Armașu, iar săptămîna trecută la covor a fost chemat și ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor liberalul Iurie Chirinciuc.