[:md]
Fermierii din Republica Moldova critică dur decizia guvernanţilor de a pune pe seama populaţiei cele 13 miliarde de lei furate din sistemul bancar. Astfel, pe lîngă faptul că în rezultatul acestei fraude băncile au înăsprit drastic accesul la credite, iar resursele energetice s-au scumpit, acum autorităţile se pregătesc să transforme banii furaţi în datorie publică. „Ce fel de stat avem, dacă acesta lasă hoţii nepedepsiţi şi pune tot greul pe umerii oamenilor?”, se întreabă agricultorii, notează Actualități.md.
„Miliardul furat de ştim noi cine a scumpit creditele şi noi rămînem la banii căpătaţi pe kilogramul de grîu sau de struguri, ne-au lăsat cu pensiile nemajorate, cu drumurile nereparate. Tot miliardul acela a scumpit produsele în magazine, curentul şi gazul. Numai munca noastră — cum a fost ieftină, aşa ieftină a rămas. Auzim că nu se prea dă de urma celor care au furat miliardul. Mai mult decît atît, cele peste 13 miliarde de lei vor fi întoarse statului de oameni. Nu de hoţi, ci de cetăţeni. La cele 13 miliarde se mai adaugă alte şapte-opt miliarde de lei dobîndă. Şi asta atunci cînd noi, ţăranii încă mai credem că statului I se va face milă de oamenii ţării, că îi va sprijini, că va pune umărul la dezvoltarea agriculturii şi a satului”, se spune într-o declaraţie a Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova.
„Ce fel de stat avem, dacă acesta lasă hoţii nepedepsiţi şi pune tot greul pe umerii oamenilor? Al cui e statul acesta – al oamenilor sau al hoţilor!? Aşteptam să auzim o sentinţă în care să se facă cunoscute numele celor vinovaţi, dar auzim propria sentinţă şi ne auzim chiar numele noastre. E o ruşine şi e o mare nedreptate. Dar ţăranul a fost întotdeauna puternic în calea nedreptăţii. Astăzi, fiind cu picioarele pe pământ, noi, fermierii ţării, ţinând într-o mînă furca, iar cu cealaltă acoperindu-ne inima, declarăm public: vom fi mai uniţi ca niciodată pentru a apăra dreptatea. Vom spăla ţara de ruşine şi vom sta drepţi în faţa timpului şi a copiilor noştri. Miliardul înapoi, Hoţilor!”, se încheie declaraţia fermierilor.
Amintim că proiectul de lege care pune miliardul furat pe spatele cetăţenilor a fost aprobat de Guvern acum două săptămîni. Documentul a ajuns la Parlament, iar premierul Pavel Filip le-a cerut deputaţilor să-l examineze în regim prioritar.
Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor va emite şi va transmite Băncii Naţionale obligaţiuni de stat în sumă de 13 miliarde 583,7 milioane de lei, pe un termen de până la 25 de ani, cu o rată efectivă a dobânzii de 5% anual. Cifra reprezintă suma creditelor de urgenţă acordate în 2014 şi 2015 de BNM celor trei bănci care ulterior au falimentat.
sursa: jurnal.md