try.jpg

[:md]

Doi cetăţeni străini, de origine arabă, au fost reţinuţi şi sunt documentaţi de către oamenii legii, după ce ar fi tras din armă în direcția unor studenți din capitală, relatează Actualități.md.  

Potrivit procurorilor, suspecții sunt studenţi la Universitatea de Stat de Medicină  şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţeanu” din Republica Moldova. Unul dintre bănuiți, aflîndu-se într-o zonă rezidenţială, dintr-un mijloc de transport, a efectuat mai multe focuri în direcţia unui grup de studenţi, după care a dispărut de la faţa locului. De menţionat că, cetăţeanul străin este în conflict cu legea, anterior în privinţa acestuia au fost pornite trei cauze penale, inclusiv pentru acţiuni similare. La fel, se cunoaşte faptul că, studenţii propagă viziuni radicale şi accesează site-uri cu caracter jihadist.

La sfîrşitul săptămînii trecute, urmare a operaţiunii comune a procurorilor şi ofiţerilor de informaţii, a fost reţinut suspectul principal, iar ca rezultat al percheziţiilor la domiciliile studenţilor a fost identificată şi cea de-a doua persoană, complice, la comiterea infracţiunii, precum şi au fost ridicate arme din care au fost efectuate împuşcăturile, substanţe narcotice şi aparate pentru întrebuinţarea acestora.

Pe numele acestora, de către Judecătoria sectorului Centru, au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă pedeapsa de pînă la 7 ani de închisoare.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ