[:md]
Liderul Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin, nu dorește ca cetățenii Republicii Moldova să aleagă prin vot direct la toamnă președintele țării și propune ca viitorul șef al statului președinte să fie ales de actuala majoritate parlamentară de la putere. Despre aceasta Voronin a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.
De asemenea, liderul PCRM propune ca, în următorii 4 ani, timp în care președintele ales de coaliția de guvernare ar urma să-și exercite mandatul, să fie organizat un referendum pentru ca populația să decidă cum vrea să fie ales șeful statului.
„Există o soluție simplă. Să fie ales un președinte de actuala majoritate parlamentară, iar în următorii 4 ani să fie organizat un referendum pentru ca cetățenii să decidă cum vor să fie ales președintele”, a declarat Voronin citat de Independent.
Amintim că în luna martie curent Curtea Constituțională a decis că președintele țării urmează a fi ales prin vot direct de către cetățenii RM. Astfel, alegerile prezidenţiale vor avea loc la 30 octombrie 2016.





