[:md]
La ieșirea din Capitală, în direcția orașului Orhei, la o adâncime de 70-110 metri sub pământ și pe o distanță de circa 4 km, se întinde un adevărat labirint. Este vorba despre „Mina din Chișinău” – o întreprindere industrială mixtă, înființată în anul 1969, care se ocupă cu extragerea pietrei de calcar. Din anul 1970 cotilețul obținut aici a fost folosit pentru construcția orașului. Acum multe porțiuni nu mai sunt funcționale, deoarece au fost inundate de apele subterane. Pericol să fie înghițite de apă există și pentru celelalte sectoare, ceea ce, potrivit specialiștilor, ar putea duce la surparea pilonilor de siguranță, iar drept rezultat, la prăbușirea parțială a sectorului Râșcani, se arată într-un material special publicat de Ziarul Timpul.
Era marți dimineața, un pic trecut de ora 9. Odată ce am ajuns la poarta „Minei Chișinău”, am fost întâmpinat de o droaie de maidanezi, cărora se pare că le-am deranjat somnul. Un domn, care stătea la umbră printre copaci, mi-a explicat prezența câinilor prin faptul că „minerii îi hrănesc în fiecare zi cu tot ceea ce le rămâne de la prânz, iar dulăii abia îi așteaptă să poposească”.
În perioada sovietică, în mină lucrau 120 de persoane, iar în prezent numărul muncitorilor este de patru ori mai mic. Munca lor începe de la ora 8 dimineața și se termină la 15:00, după-amiază. Nimeni nu intră în mină dacă nu are cască de protecție și lanternă. O autospecială îi duce pe toți în celălalt capăt al galeriei, iar cea mai mare parte a zilei ei sunt rupți de lumea de afară.
Ca să descopăr realitatea lor, am insistat să cobor sub pământ și să văd din interior cum este exploatată roca. Câteva ore necesare pentru instructajul despre tehnica securității au fost comprimate în câteva minute. Cei din administrație mi-au înmânat casca de protecție și lanterna, după care a început marea „aventură”.
Imagini apocaliptice
Ghid prin „labirint” ne-a fost Sergiu Petrache, inginerul șef al întreprinderii, cel care este responsabil de exploatarea minei. Ne-am urcat într-o autospecială veche și am pornit să cutreierăm Chișinăul subteran. Patru oameni ne-am ticsit în cabina șoferului și ne-am făcut nevăzuți în beznă. După 10 minute de mers liniștit dintr-o galerie în alta, am ajuns la porțiunea de drum pe care muncitorii uneori sunt nevoiți s-o parcurgă cu barca. Calea de acces era inundată. În unele locuri apa depășea chiar și un metru adâncime – asta doar pe traseul principal. În alte zone adâncimea este de câțiva metri. După scurte meditații, am decis să continuăm calea.
Încercând să-și facă loc printre cotileții, care stau la baza construcției minei, apa a „mușcat” din stâlpii de protecție, iar însoțitorul ne spune că doar pomparea ei ar putea stopa procesul. Tavanul era din ce în ce mai jos, iar apa devenea tot mai „amenințătoare”. La un moment s-a creat impresia că mașinăria de câteva tone, în care ne aflam, a început să plutească. A fost totuși o iluzie, apărută pe fonul stării de șoc pe care o trăiam. Fiecare mișcare se dădea cu mare greu. Prin urmare, cei circa 200 de metri de drum inundat, a trebuit să-i parcurgem în mai bine de 10 minute.
Pentru a efectua lucrările de exploatare a minei, muncitorii sunt divizați în echipe a câte două, trei persoane. De câțiva ani aici lucrează șase grupuri. Normele interzic categoric ca ei să fie singuri, deoarece în cazuri excepționale nu va avea cine să-i salveze. „Riscuri există permanent. Roca este ceva instabil, mai ales că este formată de natură. În orice moment ar putea să cadă tavanul. Ca să nu fie prăbușiri, permanent se efectuează lucrări de susținere prin ancorare”, ne asigură inginerul-șef.
Un alt pericol îl constituie gazele de eșapament care se acumulează în locuri unde nu există aerisire suficientă. De aceea, fiecare miner are mereu cu el o cutie cu chibrituri sau brichetă, iar dacă nu se aprinde focul, înseamnă că trebuie s-o ia la sănătoasa cât mai repede.
Mineri înconjurați de fete goale
La un moment dat, autospeciala în care eram nu a avut acces mai departe. Prin urmare a trebuit să coborâm, am mers pe lângă un soi de „muzeu” de tehnică uzată, ruginită și pe alocuri chiar abandonată, iar într-un final am ajuns în locul unde muncitorii exploatau roca. Ne aflam la 100 metri adâncime, exact sub Centrul Comercial Megapolis, situat la capătul sectorului Ciocana. Un aer dur îmi punea la încercare plămânii, iar zgomotul puternic părea că-mi perforează timpanele. „Acuși o să auziți înjurăturile caracteristice minerilor. Fără ele nu merge lucrul”, ne avertizează amuzat Sergiu Petrache.
În „lumea lor” telefoanele mobile au doar rolul de lanternă – acolo nu este semnal, iar de radio sau televizor, nici nu poate fi vorba. În schimb, privirile minerilor sunt mângâiate de câteva fete goale. Atelierul de schimb și de reparație a pieselor este împânzit de postere cu femei nud. Tot aici lucrătorii iau masa și își trag sufletul când munca este foarte solicitantă. „Ne uităm la fetele astea și ne mai facem gust de mâncare, iar după masă parcă și lucrul să mișcă mai bine”, îmi spune unul dintre mineri cu un zâmbet până la urechi. Dintr-un alt colț al atelierului le admiră și Lenin, mai exact un portret al acestuia, care a fost adus în mină încă în perioada sovietică și acum s-a transformat într-un element de decor.
În timp ce ne îndreptăm spre un alt grup, inginerul-șef îmi spune că pentru cazuri excepționale este formată o echipă specială care organizează toți muncitorii și îi ajută să iasă la suprafață. Totodată, în mină este strict interzis consumul de alcool, iar administrația îi pedepsește dur pe cei care nu respectă această regulă.
Tot de la însoțitorul meu aflu că cel mai înspăimântător caz care a avut loc în aici, s-a întâmplat la sfârșitul anilor `70. Atunci trei muncitori s-au intoxicat cu gaze de proveniență necunoscută. Prin urmare, pentru a preveni alte situații tragice, în zilele când la suprafață presiunea atmosferică este foarte joasă, lucrătorii nu intră în mină, deoarece acolo respirația devine dificilă.
„Viața fără mină, nu-i viață”
Printre stratul gros de colb, la o adâncime de 110 metri, în preajma comunei Stăuceni, l-am zărit pe Dumitru Cebotari – un bărbat mic de statură, alb din cap până în picioare și singurul om care nu mănâncă și nici măcar nu bea apă în timp ce se află la muncă. El lucrează aici din anul 1969, atunci când mina a fost dată în exploatare. Deși a ieșit la pensie acum 20 de ani, recunoaște că „viața fără mină, nu-i viață”. Nu-l sperie nici cantitatea mare de colb pe care o inhalează zilnic, nici tunelurile întunecate și nici gândul că într-o bună zi s-ar putea prăbuși tavanul. „Lucrez aici de peste 40 de ani și știu fiecare colțișor. Mă mai apucă uneori spatele, dar mă îndrept și merg înainte”, povestește interlocutorul meu.
Chiar dacă a fost recent la fiica sa în Canada, pentru o jumătate de an, nea Dumitru a revenit în mină imediat cum s-a reîntors acasă. O mare parte din muncă o face manual, dar spune cu mândrie că încă îl țin puterile. „Cei tineri nu reușesc să ajungă aici și deja îi auzi cum întreabă unul pe altul: da cum am putea ieși mai repede? A doua zi nu-i mai vezi. Tineretul de azi nu prea vrea să lucreze așa ca noi”, mărturisește minerul și se face nevăzut în norul de colb.
„Este doar o chestiune de timp, până vor fi consecințe catastrofale”
Expediția subterană a durat mai bine de două ore, timp în care dorința de a revedea soarele a devenit prioritară. După ce am văzut starea îngrijorătoare și gradul de inundare în care s-a pomenit „Mina Chișinău”, am mers direct în biroul lui Sergiu Lungu, directorul întreprinderii. Acesta a fost numit în funcția respectivă anul trecut. Potrivit lui, de-a lungul timpului s-a cam omis procesul de evacuare a apelor din mină, iar acest fapt le dă mari bătăi de cap în prezent. „Recent întreprinderea a fost deconectată de la energia electrică. Fără lumină pompele n-au evacuat apa din interior, iar aceasta a inundat căile de acces. Timp de trei săptămâni fără electricitate, am ajuns într-o situație critică. Pomparea apei care se adună este foarte costisitoare, deoarece se consumă mult curent electric, iar întreprinderea merge spre faliment. Dacă mina va fi inundată, este doar o chestiune de timp până vor apărea consecințe catastrofale”, menționează Lungu.
Continuarea materialului pe Timpul.md
