[:md]
Colaboratorii vamali din cadrul postului vamal Leuşeni-Albiţa au reţinut în noaptea curentă două loturi impunătoare cu articole de îmbrăcăminte/ încălţăminte şi produse cosmetice.
În seara de 21 ianuarie, în jurul orelor 23:00, pe segmentul de intrare în ţară al postului vamal Leuşeni-Albiţa, s-a prezentat pentru controlul vamal un microbuz de model „Mercedes-Sprinter", care transporta colete neînsoţite şi trei pasageri din Turcia.
Deşi au trecut cu brio de controlul organelor de frontieră române, totuşi colaboratorii vamali ai Biroului Vamal Leuşeni au depistat în acest microbuz un lot impunător de aproape 4 mii de articole de îmbrăcăminte, lenjerie de corp şi încălţăminte produse în Turcia.
Marfa era camuflată în zeci de cutii şi saci de polietilenă amplasaţi în compartimentul marfar şi tăinuite printre coletele transportate.
Conducătorul auto, în vîrstă de 28 de ani, originar din or.Vulcăneşti a declarat că lotul de marfă aparţine unei pasagere, care de asemenea este originară din or. Vulcăneşti.
Potrivit informaţiilor preliminare, posesoarea mărfii, o doamnă în vîrstă de 36 de ani, a procurat lotul de îmbrăcăminte şi lenjerie de corp pentru comercializarea ulterioară pe pieţele mun. Chişinău.
Un alt lot de peste 450 de seturi cosmetice, ce aparţin brandului „Paul Mitchel" nedeclarate organului vamal au fost depistate de către colaboratorii vamali ai postului vamal Leuşeni-Albiţa, într-un microbus ce venea din Italia în Republica Moldova.
Produsele cosmetice în asortiment au fost camuflate în compartimentul marfar al mijlocului de transport, printre bagajele şi coletele transportate.
Pe ambele cazuri, se determină valoarea totală a loturilor de marfă întru examinarea faptelor sub aspect infracţional conform legislaţiei în vigoare.




