[:md]
Britanicii au votat că îi preferă rege și regină pe prințul William și pe Kate Middleton și nu pe tatăl acestuia și mama lui vitregă Camilla Parker-Bowles, regina Elisabeta a II-a a fost de acord cu alegerea poporului și a început pregătirile pentru a-i ceda tronul nepotului ei mai mare.
Decizia fără precedent a familiei regale de a nu respecta linia normală a succesiunii la tron se pare că nu l-a deranjat foarte tare pe prințul Charles, care a fost, de asemenea, de acord cu decizia mamei lui, în ciuda obiecțiilor soției lui.
Charles susține că a văzut foarte bine cât de importantă este opinia publică după moartea tragică a prințesei Diana și a decis să respecte dorința poporului. Potrivit Ok! Magazine, el vrea să facă tot ce e mai bine în interesul țării lui și va abdica de la tron în momentul în care regina își va ceda coroana.
Motivul care l-a determinat să facă acest lucru a fost și faptul că mariajul fiului lui, William, cu Kate Middleton și popularitatea acestora au adus un suflu nou și o imagine pozitivă familiei regale britanice
Charles va fi al doilea membru al familiei regale care abdică în mai puțin de un secol, iar el are tot suportul reginei, cu atât mai mult cu cât soția lui, Camilla nu a fost niciodată iubită de britanici, mai ales din cauza aventurilor ei amoroase cu Charles, când acesta era căsătorit cu Lady Di, ceea ce a dus și la divorțul acestora, scrie libertatea.ro.





