yr.jpg

[:md]

În perioada 8-21 august, la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea, din capitală, se află spre închinare Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti, reg. Breansk, Federaţia Rusă, transmite IPN citat de Actualități.md.

Potrivit paginii de internet a Mitropoliei Moldovei, Icoana Maicii Domnului „Umilenie” este o copie a icoanei la care se închina Sfîntul Serafim de Sarov. Icoana are o istorie aparte. O femeie din localitatea Lokoti, regiunea Breansk, a cumpărat un calendar expirat şi l-a pus pe perete pentru a cinsti chipul Maicii Domnului de pe el. La scurt timp, anume la 2 noiembrie 1999, chipul Maicii Domnului a început să izvorască mir.

Dacă partea din faţă a calendarului era tipărită pe cea mai simplă hârtie, iar în spate era pur şi simplu hîrtie albă, cînd au scos imaginea de pe perete, au văzut că pe partea reversă a hîrtiei, Maica Domnului şi-a reprofilat chipul. Iată de ce această icoană este neobişnuită” – spune custodele icoanei, Iurie Şişcov, din Rusia.

Icoana a căpătat două feţe identice şi nimeni nu s-a încumetat să acopere una din ele. Potrivit Mitropoliei, sfinţenia a făcut multe tămăduiri de cancer, iar femei care nu puteau naşte, rugîndu-se înaintea Maicii Domnului, s-au vindecat şi au născut copii sănătoşi.

 
 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ