[:md]
Astăzi, la ora 10.00 judecătorii Curții de Apel urmau să examineze recursul înaintat de Dorin Chirtoacă, cu privire la Hotărîrea primei instanțe a Judecătoriei Centru privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului de demitere a primarului general de Chișinău. Cu toate acestea ședința Curții de Apel a fost anulată din cauză că Dorin Chirtoacă a înaitat o cerere de recuzare a unui judecător. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi de către liderul grupului de inițiativă activistul Victor Chironda, relatează Actualități.md.
Membrii grupului de inițiativă cu privire la organizarea referendumului "antiChirtoacă" au rămas profund indignați de acțiunile primarului.
„Chiar nu știm din ce motive s-a luat această decizie pe ultima sută de metri. O să așteptăm astăzi să fie numit un nou judecător și probabil tot azi sau deja mîine va avea loc următoare ședință a Curții de Apel”, a declarat liderul grupului de inițiativă.
În opinia lui Victor Chironda prin astfel de acțiuni Dorin Chirtoacă încearcă se tergiverseze procesul de organizare și desfășurare a referendumului sau chiar în genere se încearcă blocarea acestuia.
„Dorin Chirtoacă conștientizează că nu are dreptate și că nu poate împiedica legal organizarea referendumului și de aceea încearcă să tergiverseze juridic acest proces”, a mai menționat activistul.
Chironda a menționat că membrii grupului de inițiativă așteaptă cît mai curînd decizia Curții de Apel, speră să fie una pozitivă, ca astfel să se apuce mai repede de colectarea semnăturilor necesare.
„Din cauză că Chirtoacă a atacat decizia primei instanțe la Curtea de Apel nici azi nu putem începe colectarea semnăturilor. Ca să ne încadrăm în termenii propuși și să organizăm acest referendum în ziua alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, ar trebui să finisăm colectarea semnăturilor pînă la 15 septembrie. Și vedem că cineva se străduie că noi să avem tot mai puțin timp. Oricum, noi suntem siguri că cetățenii o să se mobilizeze și o să putem colecta aceste semnături chiar și într-o săptămînă”, a mai adăugat Chironda.
Amintim că anterior președintele fracțiunii PSRM din CMC Ion Ceban a declarat că Dorin Chirtoacă are acoperire peste tot și ar putea împiedica desfășurarea legală a referendumului de demitere a sa.
“Chirtoacă are o majoritatea parlamentară în spate care este șantajată de Ghimpu. El are instanțe de judecată și procuratură care-l protejează pentru că le-a dat apartamente, loturi de pămînt și multe alte lucruri. Pe de altă parte comenzile politice vin dintr-un alt centru de comandă și credeți-mă că nu de aici din primărie. Chirtoacă are un CNA care îl protejează, pentru că în caz contrar astăzi ar fi trebuit deja să răspundă penal pentru mulțimea de fărădelegi pe care le face împreună cu colegii săi în primăria municipiului Chișinău. El are un holding media și numeroase instituții media care vor încerca «să-l înălbească»", a spus Ceban.





