[:md]
Despre aceasta președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a declarat în cadrul Marșului Memoriei organizat cu prilejul celei de a 72-a aniversare de la eliberarea Moldovei de fascism, relatează Actualități.md.
“Noi nu trebuie să uităm această zi de comemorare dar în același timp și de sărbătoare pentru că anume la această dată Moldova a fost eliberată de fasciști. Noi trebuie să transmitem generațiilor următoare acest mesaj, această filă importantă din istoria țării noastre. Moldova a fost eliberată atunci de fasciști iar acum la fel necesită a fi eliberată de regimul oligarhic de la guvernare, noi socialiștii ne luptăm pentru acest lucru și ne dorim ca Moldova noastră să fie din nou liberă, suverană, independentă și neutră, iar uniformele militare să fie purtate doar la ceremonii de sărbătoare și nicidecum în alte condiții”, a declarat președintele fracțiunii parlamentare a PSRM Zinaida Greceanîi.
Menționăm că în aceste momente peste 12000 de oameni participă la Marșul Memoriei organizat de PSRM.





