rt.jpg

[:md]

Astăzi, 16 septembrie, deputaţii în Parlamentul RM, consilierii municipali, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor organizează o acţiune de protest în faţa sediului ANRE,  împotriva majorării tarifelor la energia electrică şi energia termică, relatează Actualități.md.

Acțiunea are loc în contextul anunțului ANRE despre majorarea tarifelor pentru căldură și energie electrice la începutul noului sezon de încălzire.

Protestatarii scandează: “Jos tarife liberale!” “Jos Hoții!” “Demisia șefilor ANRE!”

Atunci cînd au furat miliarde și și-au bătut joc de oameni noi i-am preîntîmpinat că toate aceste lucruri vor duce la scumpiri, la sărăcirea populației care în ultima perioadă din această cauză părăsește masiv țara. Acești hoți au făcut o gaură neagră în economia țării iar acum vor din buzunarele cetățenilor să o acopere. Dacă tarifele la căldură vor crește cu 30%, asta va duce la scumpiri în lanț la produsele alimentare și alte tipuri de mărfuri iar în acest fel poporul va deveni și mai sărac.

Noi am venit să le aducem aminte că ei au pus această țară în genunchi și să le spunem: “Nu vă bateți joc de oameni!” “Nu majorați tarifele și prețurile”.

Noi cunoaștem foarte bine și avem profesioniști care pot demonstra că tarifele nu doar că nu trebuie majorate dar mai mult, acestea trebuie sa fie micșorate!”, a subliniat deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.

Cum să achităm noi aceste tarife majorate dacă noi nu reușim să le achităm nici pe acestea care există acum. De unde să luăm noi surse? Unde sunt promisiunile Ministerului Economiei care ne-a promis că nu vor fi majorate tarifele. Noi vrem să vă dați seama de ceea ce faceți, voi vă jucați cu soarta oamenilor, îi îngropați de vii”, a declarat la rîndul său președintele Gărzii Tinere Victor Poleacov.

Menționăm că astăzi Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică  va examina proiectul de aprobare a tarifelor noi la livrarea energiei termice consumatorilor de către S.A. „Termoelectrica”.

Amintim că recent ANRE a examinat cererea din partea SA Termoelectrica de majorare a tarifului pentru producerea energiei electrice cu 12,3 %, pînă la 179,51 bani/kWh, și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor cu 27,4 %, pînă la 1257,38 lei/Gcal. 

După dezbaterile publice pe marginea cererii Termoelectrica, instituția a declarat că urmează să decidă pînă la începerea noului sezon care vor fi noile prețuri la energia electrică și căldură însă cu siguranță aceste vor fi majorate.

Decizia a indignat profund cetățenii care abia de reușesc să achite aceste servicii conform tarifelor actuale nemivorbind de o eventuală majorare.

Unii experți au apreciat decizia ANRE de majorarea tarifelor la căldură și lumină ca fiind drept o consecință a furtului de miliarde din sectorul bancar al RM.

ПОДЕЛИТЬСЯ