[:md]
Despre aceasta președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban, anunță prin intermediul unei postări pe pagina sa de pe o rețea socială, relatează Actualități.md.
Ceban menționează că PSRM s-a adresat către toate fracțiunile din CMC cu propunerea de a elabora un plan pe termen scurt, cel puțin 1 an de zile, cu prioritățile care trebuie să figureze pe agenda CMC.
“Noi socialiștii credem că bugetul orașului trebuie aprobat nu mai tîrziu de noiembrie (în limitele legii), politica fiscală la nivel de municipiu previzibilă și neschimbată pe trei ani de zile, să lucrăm la un nou plan urbanistic general, planurile zonale urbanistice, regulamente pe construcții, panotaj, gherete, comerț și multe altele, planificare strategică care trebuie să fie bazată pe management de programe și proiecte municipale care la rîndul lor să aibă la bază strategii sectoriale elaborate, consultate public cu societatea civilă etc, auditul întreprinderilor municipale și reorganizarea managementului acestora. Să introducem votul electronic, responsabilizarea personală, transparență în comisii și CMC, debirocratizarea totală a aparatului prin e-guvernare locală și multe altele”, scrie Ceban.
Liderul PSRM din CMC se arată optimism că celelalte fracțiuni vor da curs propunerii socialiștilor întrucît aceste subiecte sunt eunele foarte importante atît pentru capitală cît și pentru chișinăuieni.
“Acestea și multe altele ar putea fi elaborate și aprobate, puse în aplicare timp de un an de zile. Dacă există voință politică. Eu cred că există”, a conchis Ion Ceban.