14519898_1565100973515902_3525353506147382887_n.jpg

[:md]

Președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a depus la Cancelaria Parlamentului RM, moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului de miniștri condus de Pavel Filip, relatează Actualități.md.

Potrivit lui Dodon documentul a fost semnat de 37 de deputați din fracțiunile PSRM(24 deputați), PCRM (5 deputați) și PLDM (8 deputați).

Politicianul a menționat că pînă la sfîrșitul săptămînii curente Biroul permanent al Parlamentului RM trebuie să se convoace în ședință pentru a decide cînd va avea loc ședința în plen a legislativului la care va fi examinată moțiunea de cenzură.

„La sigur săptămîna viitoare, cel tîrziu joi, cînd Parlamentul se convoacă în ședință, Guvernul Filip împreună cu întreaga componență trebuie să vină la ședința de plen pentru a răspunde acestei moțiuni”, a declarat Dodon.

În același timp liderul PSRM și-a exprimat speranța că pe lîngă cei 37 de semnatari ai moțiunii se vor trezi și alți deputați care mai au vreun sentiment omenesc în ei.

Poate în următoarele zile vor mai merge la întînirile cu cetățenii prin teritoriu și vor vedea că oamenii se propunță categoric împotriva acestei legi și nu vor să plătească miliardele furate de către guvernare pe parcursul ultimilor ani”, a mai subliniat Igor Dodon.

Menționăm că astăzi, majoritatea parlamentară de la guvernare a aprobat asumarea răspunderii Guvernului Filip pentru mai multe proiecte de legi printre care și proiectul de lege care pune pe spatele cetățenilor miliardele furate din sistemul bancar al țării. Socialiștii au încercat să blocheze tribuna parlamentară pentru a stopa aceste fărădelegi dar guvernarea a apelat la un șiretlic și totuși a aprobat asumarea răspunderii Guvernului pentru aceste proiecte.

Astfel liderul PSRM Igor Dodon a făcut un apel către toți deputații care se consideră în slujba poporului să susțină moțiunea de cenzură inițiată de PSRM împotriva Guvernului Filip.

În textul moțiunii se menționează că: “în mai puțin de un an, guvernul investit pet imp de noapte a devenit o amenințare pentru cetățenii Republicii Moldova prin politicile pe care le susține. În loc să schimbe direcția greșită spre care merge țara, actualul guvern demonstrează că este un cabinet șantajabil, captiv, care acționează împotriva intereselor cetățenilor și a viitoarelor generații”.

De asemenea autorii moțiunii susțin că frauda bancară continuă: “Frauda miliardelor continuă prin asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului asupra proiectului de lege privind  emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat”.

În acest sens socialiștii constată că: “Guvernul Filip a demonstrat incapacitate politică totală și profesională de a rezolva problemele accumulate și de a stopa aprofundarea crizei social-economice în țară, prin sărăcirea majorității absolute a poporului”.

Vezi aici documentul integral

 

ПОДЕЛИТЬСЯ