[:md]
Despre aceasta socialistul Ion Ceban, care l-a reprezentat pe candidatul PSRM la funcția de președinte al țării Igor Dodon, a declarat ieri, în cadrul unor dezbateri electorale la postul public de televiziune, relatează Actualități.md.
Ion Ceban reprezentantul candidatului Igor Dodon, s-a adresat către oponentul său din dezbateri Oazu Nantoi care o reprezenta pe Maia Sandu — candidatul PAS la prezidențiale.
„Eu o așteptam pe Maia Sandu să vină să-i demonstrez cum a mințit fără nerușinare la dezbaterile precedente de la un alt post de televiziune. A spus 7 minciuni grave în 10 minute și nici pînă acuma nu și-a cerut scuze. Ea a votat pentru furtul miliardului, pentru lichidarea băncilor, ea a știut despre asta și nu a spus public, am demonstrat prin imagini video de la ședința guvernului. Presupun că nu a vrut să vină astăzi la dezbateri pentru că îi este frică. Maia Sandu a făcut parte din trei guverne. D-stră domnule Nantoi, ați făcut parte din PSD, ați sărit cu parașuta pentru Filat, ați fost în PD, i-ați făcut publicitate lui Plahotniuc în 2010, pe urmă ați ajuns la Iurie Leancă în partid, acuma deja la Maia Sandu, terminați vă rog cu toate lucrurile astea… Voi toți împreună ați furat, și acuma oameni de vîrsta d-stră domnule Nantoi, profesori, medici și alții caută prin gunoiști pentru că nu au ce mînca”, a declarat reprezentantul PSRM.
Referindu-se la statutul de neutralitate al RM, Ceban a menționat că Moldova e o țară mică care trebuie să aibă relații bune și cu vestul și cu estul dar să rămînă neutră și independentă.
„Noi trebuie să treim bine și cu estul și cu vestul, dar nu să scuipăm în piața rusă și să spunem că noi suntem nuștiu cine, în timp ce circa 700 de mii de moldoveni care muncesc în Federația Rusă, practic întrețin țara și vă țin «pampersurile» (n.red. scutece) vouă la toți!”, s-a mai adresat socialistul către Oazu Nantoi.
„Această conducere criminală trebuie scoasă de la putere și acest lucru îl va face Igor Dodon”, a conchis Ion Ceban.
Actualități.md amintește că la 30 octombrie curent în RM vor avea loc alegeri prezidențiale directe. Potrivit celor mai recente sondaje candidatul preferat al cetățenilor Republicii Moldova pentru acesta funcție este liderul PSRM Igor Dodon.





