eer.jpg

[:md]

Reprezentantul Partidului Socialiștilor la Comisia Electorală Centrală Vadim Filipov, a depus mai multe contestații împotriva candidatului PAS la funcția de președinte al țării Maia Sandu pentru faptul că aceasta ar fi încălcat mai multe prevederi ale legsilației electorale, relatează Actualități.md.

Astfel potrivit socialiștilor, în cadrul campaniei electorale pentru funcția de șef al statului în presă au apărut mai multe articole în care oficiali din alte state au făcut agitație electorală pentru candidatul Maia Sandu, fapt ce contravine flagrant legislației electorale.

În articolele publicate oficiali din Uniunea Europeană cheamă deschis alegătorii din RM să voteze pentru Maia Sandu ceea ce potrivit socialiștilor nu este altceva decît agitație electorală.

Se interzice concurenților electorali să implice sub orice formă persoane care nu sunt cetățeni ai RM în  acțiunile de agitație electorală”, scrie în articolul 47.2 al Codului electoral.

Tototadă recent, în rețele sociale dar și în presă au apărut poze ale Maiei Sandu cu mai mulți oficiali de rang înalt din Uniunea Europeană.

Maia Sandu apare în mai multe poze cu înalți demnitari europeni precum: cancelarul german Angela Merkel, președintele Consiliului European, Donald Tusk și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Acest fapt contravine clar legislației electorale care spune că: “nu pot fi utilizate în calitate de publicitate electorală imagini în care apar persoane oficiale străine”.

Astfel, socialiștii menționează că candidatul electoral Maia Sandu a încălcat următoarele articole din Codul Electoral: 45, 47 alin.2, art.65 – 67, și art. 69 alin. 1, 2, 3, 4, lit.d, și solicită CEC-lui:

Să constate faptul  acțiunilor ilegale de agitație electorale prin intermediul unor persoane neînregistrate în calitate de persoane de încredere cu aplicarea sancțiunii sub formă de avertisment concurentului electoral Maia Sandu”.

De asemenea reprezentantul PSRM solicită „înaintarea unui demers către instanța de judecată conform art.69. alin. 4, lit.d, privind anularea înregistrării Maiei Sandu în calitate de concurent electoral în cadrul alegerilor prezidențiale de la 30 octombrie, 2016”.

Totodată socialiștii solitică CEC-ului „să refuze acreditarea în calitate de observatori internaționali a domnilor Sandra Kalniete. Laima Liucija Andrikiene și a lui Cristian Dan Preda, pe motiv că fac agitație electorală în folosul Maiei Sandu”.

Amintim că anterior socialiștii au depistat mai multe încălcări a legislației electorale din partea candidatului Marian Lupu și au depus mai multe contestații la Comisia Electorală Centrală.

Actualități.md amintește că la 30 octombrie curent în RM vor avea loc alegeri prezidențiale directe. Potrivit celor mai recente sondaje candidatul preferat al cetățenilor Republicii Moldova pentru acesta funcție este liderul PSRM Igor Dodon.

ПОДЕЛИТЬСЯ