[:md]
Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor și candidatul la funcția de președinte al țării Igor Dodon, a declarat astăzi, 25 octombrie, în cadrul unui briefing de presă, relatează Actualități.md.
Igor Dodon menționează că pentru a-şi menţine cu orice preţ controlul asupra puterii, guvernanţii provoacă dezbinarea noastră pe criterii ideologice, identitare şi geopolitice. În acest sens, liderul PSRM dă asigurări că în cazul dacă va ajunge președinte al țării, va face tot posibilul pentru a consolida întreaga societate moldovenească.
“Pînă acum mă prezentam în faţa dumneavoastră doar ca lider de partid. Din această postură îmi puteam permite să fiu şi pătimaş, şi să împărtăşesc anumite viziuni cu o coloratură ideologică pronunţată. În scurt timp, însă, aș putea fi ales preşedinte al Republicii Moldova. Iar această funcţie mă obligă să-mi asum o cu totul altă misiune.
Un şef de stat trebuie să fie principalul factor unificator al unui popor. În acest sens, îi voi trata cu egal respect, dragoste şi răspundere pe toţi cetăţenii ţării, indiferent de preferinţele lor ideologice, culturale sau geopolitice. Atît timp cît acele preferinţe şi acţiuni nu vor ameninţa însăşi existenţa statului.
Consider că şansa noastră de a deveni un stat prosper depinde de capacitatea de a ne asuma toate etapele istorice prin care am trecut. Republica Moldova este ţara noastră. O altă patrie nu avem. Noi cu toţii avem obligaţia să-i înţelegem rostul şi să-i îmbrăţişăm vocaţia”, a subliniat Igor Dodon.
Precizăm că astăzi, în cadrul briefing-ului Igor Dodon a venit cu un îndemn către întreaga societate de a se uni în numele interesului național.
Actualități.md amintește că la 30 octombrie curent în RM vor avea loc alegeri prezidențiale directe. Potrivit celor mai recente sondaje candidatul preferat al cetățenilor Republicii Moldova pentru acesta funcție este liderul PSRM Igor Dodon.