[:md]
Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor și candidatul la funcția de președinte al țării Igor Dodon, a declarat astăzi, 27 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, relatează Actualități.md.
“Mă adresez și membrilor “Partidului Nostru”. La alegerile parlamentare trecute ați fost scoși abuziv din cursa electorală, iar astăzi liderul Renato Usatîi este iarăși persecutat.
Dacă învingem acum, am putea obține alegeri anticipate și să restabilim acea nedreptate care a fost făcută în 2014, iar „Partidul Nostru” să se regăsească în Parlament așa cum o merită”, a declarat candidatul PSRM la funcția de șef al statului.
Astfel , Igor Dodon a îndemnat simpatizanții Partidului Nostru să reflecteze bine înainte de a merge la urnele de vot duminică.
„Gîndiți-vă că principalele forțele de dreapta, oligarhice și pro-guvernare s-au unit. Oare noi nu putem să ne consolidăm forțele? Eu am șanse reale să obțin victoria din primul tur. Acest lucru depinde și de sprijinul vostru”, a mai precizat Dodon.
Liderul PSRM menționează că candidatul PN — Dmitri Ciubașenco e jurnalist bun, dar el nu va accede în turul II.
„În schimb va contribui la jocul celor de pe dreapta precum Maia Sandu. E decizia lui pesonală cum procedează. El e politician acum. Dar voi sunteți cetățeni cu propriul cap pe umeri. Gîndiți-vă ce faceți, ca să nu fiți ulterior învinuiți că ați făcut, fără voia voastră, jocul lui Maia Sandu și a lui Plahotniuc”, a subliniat Igor Dodon.
Actualități.md amintește că la 30 octombrie curent în RM vor avea loc alegeri prezidențiale directe. Potrivit celor mai recente sondaje candidatul preferat al cetățenilor Republicii Moldova pentru acesta funcție este liderul PSRM Igor Dodon.