[:md]
Candidatul partidelor de dreapta la funcția de președinte al țării Maia Sandu a recunoscut că nu are de gînd să lupte cu regimul oligarhic controlat de Vlad Plahotniuc și nu va lupta petru obținerea alegerilor anticipate, relatează Actualități.md.
Astfel, ieri în cadrul unor dezbateri electorale de la un post privat de televiziune la care participat Maia Sandu și candidatul opoziției la funcția de președinte al țării Igor Dodon, a devenit tot mai evident faptul că candidatul de dreapta este proiectul controversatului oligarch Vlad Plahotniuc care ține țara în captivitate.
Igor Dodon a amintit despre faptul că a semnat recent un agajament public de a nu face coaliții cu oligarhul Vlad Plahotniuc și cu partidele controlate de acesta în caz dacă cîștigă alegerile prezidențiale.
În același timp Dodon i-a propus încă o dată Maiei Sandu să semneze acel angajament dacă aceasta vrea să infirme faptul că este produsul guvernării oligarhice care este susținută de Plahotniuc. În replică Maia Sandu a declarat că nu vrea să semneze nimic întrucît ea are deja semnat un agajament cu cetățenii RM.
“Doamna Sandu, eu am văzut contractul social cu cetățenii semnat de d-stră. Vreau să vă spun că nu am văzut niciun punct despre Plahotniuc și despre alegerile parlamentare anticipate. În același timp vreau să le amintesc celor din Platforma DA că noi am luptat împreună pe frig și pe ploaie am organizat proteste enorme împotriva lui Plahotniuc și pentru declanșarea alegerilor anticipate. Cu părere de rău doamna Sandu care o promovați active, nu vrea să semneze acordul antiplahotniuc și nu vrea să semneze pentru alegeri parlamentare anticipate. De ce? Pentru că ea este promovată de Plahotniuc, a fost votată de mai multe ori de Plahotniuc și Sandu la rîndul său l-a votat în funcția de speaker al Parlamentului pe finul oligarhului – Andrian Candu.
Stimați colegi și stimați cetățeni, sunteți duși de nas, fiți foarte atenți pe cine votați și pe cine alegeți în funcția de președinte”, a subliniat Igor Dodon.
Amintim că duminică, 30 octombrie, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri directe pentru funcția de președinte al țării. Potrivit rezultatelor preliminare, în primul tur, candidatul Igor Dodon a fost votat de cei mai mulți dintre cetățenii RM circa 48 la sută, urmat de Maia Sandu cu peste 38%. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc la 13 noiembrie curent.





