asdj.jpg

[:md]

Ambasadorul RM în Lituania ar fi rămas stupefiat de modul în care autoritățile municipale efectuează reparația bulevardului Ștefan cel Mare. Acesta i-a trimis primarului de Chișinău Dorin Chirtoacă, mai multe poze în care se observă clar că lucrările sunt făcute aiurea și l-a luat în zeflemea pe edil. Despre aceasta însuși Chirtoacă a recunoscut în această dimineață la ședința serviciilor primăriei Chișinău, relatează Actualități.md.

Chirtoacă s-a arătat furios foc mai ales că a primit observații chiar și de la ambasadori și și-a certat subordonații în cadrul ședinței.

"Am o întrebare ce este asta. Cine poate să-mi explice ce este asta? «Asta-i un banc?», ambasadorul RM în Lituania vine și-mi arată mie treaba asta?", s-a adresat primarul către responsabilii din primărie.

"Deci nu am reușit să discut cu colegii. Cel puțin se vede după fotografie că nu a fost demontat copacul și probabil pentru efectuarea lucrărilor a fost nevoit ca bordura…a fost necesar ca să fie asfaltată toata partea carosabilă, va fi făcută o observație și evident că va fi demontată, important era ca pe perioada respectivă sa fie făcuta asfaltarea pe toată strada", a declarat șeful Direcției Transport, Căi și Comunicație Igor Gamrețki, citat de protv.md.

Nu vorbi prostii domnul Gamretchi, ce-i cu aberația asta? Mie poza asta mi-a dat-o ambasadorul RM în Lituania care mergînd acasă, pe Ștefan cel Mare a obervat omul. Noroc că nu m-ați lăsat făra trecere de pietoni în fața primăriei că era sa zboare totul pe aici", a replicat Chirtoacă.

Precizăm că primarul capitalei Dorin Chirtoacă, a fost acuzat în repetate rînduri de lipsă de responsabilitate mai ales în proiectele pe care acestea le demarează. Mai mult, funcționarii din primăria Chișinău ar fi fost angajați de Chirtoacă pe criterii de rudenie și partid, dar nu în baza unor competențe solicitate de funcția pe care o ocupă, astfel și acesta ar fi un  motiv pentru care Chișinău arată în așa stare deplorabilă.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ