[:md]
PCRM şi PLDM au votat, astăzi, pentru excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, în cadrul Comisiei Juridice.
Iniţiativa care prevede că funcţia de Prim-vicepreşedinte al Parlamentului este echivalentă cu cea de Preşedinte al Parlamentului, ar putea fi discutat şi în Legislativ, dacă va fi inclus pe ordinea de zi a unei Şedinţe a Parlamentului.
Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Strileţ, acest vot comun nu vorbeşte despre o alinaţă între PLDM şi PCRM.
“Acest proiect a fost votat doar în comisie. Cine a considerat că trebuie să ajusteze ledislaţia în conformitate cu Constituţie, a votat, iar cui i s-a părut că legea este perfectă la acest capitol, nu a votat. Noi nu venim cu proiecte care nu sunt împotriva cuiva, ci pentru îmbunătăţirea legislaţiei”, a precizat Strileţ.
În scrimb, deputatul PD, Adrian Candu este de altă părere. Potrivit lui, ceea ce s-a produs, astăzi, la reuniunea comisiei juridice a fost o lovitură pentru PD.
"Un membru AIE a lovit un alt membru AIE. Nu s-a respectat legislaţia", a declarat Candu.




