[:md]
În legătură cu învinuirile aduse polițiștilor din Strășeni în cazul omorului fetei de 14 ani, găsită moartă acum cîteva zile, Inspectoratul General al Poliției anunță că, a fost pornită o anchetă de serviciu pe marginea acțiunilor întreprinse de polițiștii IP Strășeni.
Conducerea IGP a inițiat o anchetă de serviciu internă pentru a stabili dacă polițiștii Inspectoratului de Poliție Strășeni și-au îndeplinit obligațiunile de serviciu prompt și imediat.
Astăzi, conducerea IGP a emis un ordin prin care au fost suspendați din funcții șeful Inspectoratului de Poliție Strășeni, șeful Secției ordine publică, șeful Serviciului poliției criminale și ofițerul de sector din cadrul IP Strășeni, responsabili de documentarea cazului dat.
După finalizarea anchetei oamenii legii vor reveni cu detalii pe marginea acestui caz.
Amintim că o minoră din Strășeni a dispărut de pe 25 noiembrie de acasă. În tot acest timp fata a fost căutată de voluntari și polițiști. Pe 30 noiembrie, cadavrul tinerei a fost depistat într-o clădire părăsită din Strășeni. Pe trupul victimei s-au depistat urme de violență iar chipul acesteia era desfigurat.
Pînă acum au fost reținuți trei suspecți în acest caz.





