[:md]
Astăzi în cadrul ședinței de plen a Parlamentului RM, este prezentat proiectul bugetului de stat pentru anul 2017 de către ministrul Finanțelor Octavian Armașu, relatează Actualități.md.
Astfel în cadrul dezbaterilor proiectului de buget în primă lectură, deputații din fracțiunea socialiștilor l-au întrebat pe Armașu dacă a prevăzut pentru anul viitor ca alocațiile pentru alimentarea copiilor din instituțiile de învățămînt să corespundă necesităților asigurării acestora cu un meniu sănătos.
Ministrul Finanțelor a declarat că au fost prevăzute unele majorări de surse în acest sens, însă nu suficiente.
„Cunoaștem că Ministerul Sănătății împreună cu cel al Educației au elaborat un model nou de meniu zilnic pentru copii din școli și grădinițe. Sunteți gata să modificați suma alocațiilor cu majorarea necesară pentru a intra în limita de 26 de lei care este necesară pentru meniul zilnic al unui copil de la grădiniță?”, l-a întrebat pe Armașu deputatul PSRM Victor Sorocean.
„Dacă veți veni cu un amendament noi îl vom examina neapărat”, a răspuns Armașu.
Precizăm că în prezent pentru alimentarea copiilor din grădinițe este alocată suma de 16-17 lei pe zi din bugetul de stat, sumă care este insuficientă pentru asigurarea unui meniu sănătos, potrivit Ministerului Educației.