[:md]
Mîine, 13 decembrie, creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfîntul Apostol Andrei cel Întîi Chemat.
Caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie, sărbătoarea Sf. Andrei este răspîndită pe întreg teritoriul țării.
Începutul sezonului rece, al frigului și întunericului, precum și activitatea tot mai accentuată a lupilor, sunt semne ale haosului care precede venirea Anului Nou. Această zi este una propice pentru acte divinatorii și vrăji de ursită, previziuni meteorologice, la fel ca la sărbătorile mari care marchează un început.
Figura centrală a acestei sărbători este Sîntandrei, o divinitate precreștină, personificare a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfîntul Apostol Andrei cel Întîi Chemat. Sîntandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (13 decembrie).
I. Sf. Andrei în calendarul popular – Sîntandrei, Cap-de-Iarnă
Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sîntandrei Cap-de-Iarnă. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pămînt sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Punctînd un început, această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicîndu-se manifestările specifice acestei sărbători: coborîrea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a cîmpului. Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.
În noaptea de 12 decembrie se organiza "păzitul usturoiului", o noapte de veghe în care tinerii petreceau și mîncau, avînd în centrul mesei cîteva căpățîni de usturoi înconjurate de tămîie și resturi de la lumînările de Paști, aprinse. Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau în curtea casei unde usturoiul era jucat în mijlocul horei, apoi era împărțit între participanți. Usturoiul privegheat, uneori dus la biserică și sfințit, se păstra la icoană, fiind folosit peste an în farmecele de dragoste și ca leac pentru vindecarea bolilor.
Băutură fermentată rituală preparată din mălai și făină sau din mălai de porumb sau mei care se consumă la Sîntandrei sau la Ovidenie mai ales în zona de est a țării. Gustul băuturii este dulce-acrișor, asemanător cu cel de bragă. Covașa se împărțea la vecini în străchini de sau oale, pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele să fie smîntînos. În Moldova se credea că fiecare om este dator să mănînce covașă, în această zi, ca să fie ferit de strigoi.
Fetele care vroiau să își vadă ursitul preparau în această noapte "turta de Indrei", din apă, făină și sare în cantități egale, măsurate cu o coajă de nucă. Fetele mîncau acest aliment, urmînd să îl vadă în vis pe viitorul soț venind să le ofere apă.
Vrăji și farmece de ursită
Dat fiind caracterul sacru al timpului din noaptea de Sf. Andrei, acest moment era propice pentru actele de divinație la care recurgeau fetele de măritat pentru a afla cum le va fi norocul în anul următor și dacă se vor mărita curînd.
Pentru a aprecia viitorul, fetele făceau un colac din aluat dospit în mijlocul căruia puneau un cățel de usturoi. Colacul astfel preparat era lăsat timp de o săptămînă la loc călduros. Dacă usturoiul încolțea, fata avea noroc.
O altă metodă de a aprecia viitorul era cea în care se măsurau 9 ceșcuțe de apă într-o strachină care se punea la icoană. A doua zi se verifica nivelul apei: dacă era mai multă, măcar cu o picătură, fata respectivă era norocoasă.
Tot pentru a afla viitorul fetele mergeau la gard seara și puneau mîna pe unul din pari. De la acesta numărau încă nouă pari și pe al nouălea îl însemnau cu o ață roșie. A doua zi mergeau să vadă parul ales, după aspectul căruia apreciau cum va fi viitorul soț: tînăr dacă parul era drept și neted, bogat dacă parul avea coaja groasă, văduv dacă parul era scurt și noduros.
Fetele nemăritate mergeau la fîntînă cu o lumînare pe care o coborau aprinsă pînă la nivelul apei. Ele credeau că, prin mijlocirea Sf. Andrei pe care îl invocau special în acest scop, își vor vedea ursitul in imaginea care se forma pe suprafața apei.
Pentru ursit se făceau farmece cu ajutorul a 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuțite și o coasă care se înfierbântau în foc și apoi se descântau.
Credințe și superstiții
Pentru a proteja casa, gospodăria și pe membrii familiei de acțiunea malefică a strigoilor, se recurgea la o serie de acte și gesturi magice performate mai ales de către femei. Substanțele cu cea mai mare eficiență erau: usturoiul, sarea sau semințele de mac.
Ușile și ferestrele se ung cu usturoi iar la vitele de parte bărbătească se lipește pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.
• În această noapte, femeile înconjoară vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mana laptelui.
Femeile mergeau la biserică cu două lumînări și un colac. Una dintre lumînări era adusă acasă și cu ea aprinsă se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.
Pentru ca vitele să fie protejate de acțiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare care se descânta și apoi se îngropa sub pragul ușii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe și se amesteca în porumbul sau în tărâțele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece și vrăjitorii.
În această zi nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și pentru ca lupii să nu atace gospodăriile. Femeile nu măturau, ca să nu le mănînce lupii vitele.
