gt.jpg

[:md]

Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfîntul Apostol Andrei, unul dintre cei 12 Apostoli. El a fost ales să predice Evanghelia de însuşi Mîntuitorul. Tradiţia bisericească spune că anume apostolul Andrei a promovat creştinismul pe teritoriul locuit de romani.

Biblia scrie că Sfîntul Andrei a văzut nenumărate minuni ale lui Hristos, a fost martor la suferinţele, moartea şi învierea Mîntuitorului. După Înălţarea Domnului, el a mers să predice Evanghelia şi a chemat la "pocăinţă şi botez".

Astăzi, creștinii merg la biserică, iar cei care țin post au dezlegare la pește. În această zi, oamenii nu au voie să muncească, iar femeile nu trebuie nici măcar să se pieptene, deoarece cîte fire le vor cădea, atîtea ghinioane vor avea în anul care vine.

Totodată, femeilor le este interzis, astăzi, să coase, pentru că Maica Domnului le va pedepsi. Ziua Sfîntului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfîntul Nicolae, celebrat pe 19 decembrie, şi se vor încheia cu Ziua Sfîntului Ioan, pe 20 ianuarie.

Potrivit Întreprinderii "Registru", prenumele Andrei este purtat în ţara noastră de peste 71 de mii de bărbați, iar Andreea de aproape opt mii de femei. Prenume derivate poartă 24 de mii de persoane.

ПОДЕЛИТЬСЯ