rtyu.jpg

[:md]

Despre aceasta deputatul fracțiunii Partidului Socialiștilor în Parlamentul RM dar și secretarul executiv al formțiunii politice Vlad Bătrîncea, a declarat ieri, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.

Bătrîncea a amintit că în anul curent guvernarea a aprobat un șir de reforme antisociale care de altfel au fost condițiile Fondului Monetar Internațional în vederea semnării unui memorandum de creditare.

Astfel, guvernanții au pus pe spatele cetățenilor miliardul furat, au majorat vîrsta de pensionare, au închis zeci de școli și spitale, au majorat tarifele la serviciile comunale etc.

Potrivit socialistului dacă actuala guvernare era una pro-statalistă atunci nu accepta astfel de condiții care duc la sărăcirea continuă a populației.

De aceea pentru anul 2017 principalele obiective ale PSRM sunt alegerile parlamentare anticipate pentru că doar astfel poate fi schimbată de la putere guvernarea oligarhică și anulate toate aceste așa numite reforme care duc societatea la sărăcie profundă. Nu ne va fi ușor dar vom lupta pentru aceste obiective”, a subliniat Vlad Bătrîncea.

ПОДЕЛИТЬСЯ