[:md]

 

O nouă corespondenţă de la Firma „Ochi şi Urechi” (a nu se confunda cu firma lui Mihai Balan, care e chioară şi surdă)

Agenţii secreţi ai firmei „OU” ne-au relatat că recent a avut loc o întâlnire secretă dintre Vladimir Filat şi Mihai Ghimpu. La acea întrevedere au mai participat ministrul de Externe, Iurie Leancă, şi ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru. Întrevederea secretă a avut loc la insistenţa lui Mihai Ghimpu, care este extrem de afectat de perspectiva căderii Guvernului şi, mai ales, de intenţiile premierului de a demite miniştri PD şi PL, care nu ţin partea lui Filat, ci a lui Plahotniuc.

Ghimpu a cerut cu lacrimi în ochi şi cu vocea sugrumată de durere ca Filat, dintre toţi miniştrii liberali, să-l păstreze în post măcar pe Anatol Şalaru, pentru că la Ministerul Transporturilor se derulează proiecte mănoase şi acolo „mulţi bani pică printre degete”. Iar Ghimpu, de când este la putere, s-a deprins să culeagă ceea ce pică printre degete.

Premierul Filat, care de mult râvneşte Ministerul Transporturilor pentru PLDM, căci şi la liberal-democraţi sunt foarte, foarte mulţi ohotnici de a ciuguli ceea ce pică printre degete, i-a spus că nu poate să-l menţină pe Şalaru în funcţie pentru că acesta niciodată nu şi-a îndeplinit obligaţiunile de serviciu, drumurile din Republica Moldova fiind în permanenţă pline de gropi. Atunci a sărit Şalaru şi i-a promis solemn premierului că în doar câteva săptămâni va plomba toate, toate drumurile din ţară, astfel că nu va mai exista nicio groapă. Premierul Filat s-a arătat neîncrezător şi atunci Anatol Şalaru i-a dezvăluit planul secret pe care îl are.

Vaca sfântă a lui Şalaru

Ministrul Transporturilor a declarat că în doar câteva zile va implementa o nouă tehnologie, extrem de avansată, de plombare a drumurilor. Şi anume, va procura o vacă! Da, da, o vacă, dar nu una oarecare, ci una sfântă, una care este aproape la fel de sfântă cum a fost şi AIE. Vaca asta chiar face minuni, a pretins Şalaru. Îi dai să rumege ciocleji moldoveneşti şi ea se balegă bitum de calitate germană. Agenţii firmei „OU” au precizat că Şalaru a refuzat să divulge numele vânzătorului şi preţul la care va fi achiziţionată vaca, acestea constituind un mare secret comercial. După ce va fi procurată vaca, drumarilor nu le rămâne decât să o ia, să o ducă pe o şosea plină de gropi, să o hrănească cu ciocleji şi să o ţină exact deasupra porţiunii afectate, ca vaca să se balige drept în groapă. Şalaru a promis că din intestinul gros al vacii va ieşi bitum de cea mai înaltă calitate, cu un termen de garanţie de 100 de ani!

Agenţii „OU” ne-au spus că Filat a amânat luarea unei decizii în privinţa demiterii ministrului Şalaru. El a promis să ia o decizie doar după ce va testa cu mâna lui calitatea baligii-bitum defecate de vacă, ca să se încredinţeze că aceasta, cu adevărat, va rezista 100 de ani pe drumurile din Republica Moldova. Aşa că, ne spun agenţii „OU”, dacă în curând vom vedea pe drumurile naţionale o vacă care este dusă de coarne de drumari şi care se baligă în gropile de pe învelişul şoselei, să ştim că Şalaru şi-a păstrat funcţia de ministru al Transporturilor.

Vă asigurăm că toate corespondenţele agenţilor secreţi ai „OU”-ului corespund întru totul adevărului.

Articol scris de Sergiu Prapocic

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ