[:md]
Cooperarea Moldovei cu Uniunea Economică Euroasiatică rămâne în continuare una dintre prioritățile statului. Declarația a fost făcută de către președintele Republicii Moldova Igor Dodon în cadrul forumului moldo-rus ”De la calitate la competitivitate", notează Actualități.md.
”Noi planificăm să începem cooperarea cu Uniunea Economică Euroasittică. La începutul lunii aprilie, așteptăm la Chișinău pentru participare la un forum internațional conducerea Comisiei Economice Euroasiatice, la nivel de președinte al comisiei și miniștri, pentru a discuta posibilitățile de colaborare și semnarea memorandumului”, a menționat Dodon citat de a-tv.md.
Mai mult, șeful statului a precizat că documentul nu vine în contradicție cu alte acorduri semnate de Moldova, în special Acordul de Asociere cu UE.
”Eu cred că acesta va fi un pas corect și primul, pentru ca în luna mai Moldova să devină observator UEE. Din punct de vedere al afecerilor bilaterale, ne așteaptă vremuri bune”, a conchis președintele țării.





