[:md]
Ieri, membrii Comisiei speciale privind alimentația copiilor din instituțiile de învățămînt, creată la inițiativa deputaților din Partidul Socialiștilor și condusă de socialistul Radu Mudreac au vizitat cîteva grădinițe din mai multe raioane ale țării, relatează Actualități.md.
În scop de documantare și informare a conducătorilor au fost vizitate următoarele grădinițe: raionul Criuleni — grădinița „Floricica” din satul Măgdăcești și grădinița „Curcubeu” din satul Ratuș, raionul Strășeni — grădinița „Struguraș” din satul Romănești, raionul Orhei — grădinița nr. 3 „Mugurașii” din satul Peresecina. Instituțiile au fost selectate la întâmplare, fără ca anterior să fi existat unele plîngeri, scrie realitatea.md.
Deputații au verificat starea blocurilor alimentare, a depozitelor, precum și au examinat procesele de primire și înregistrare a produselor alimentare, actele de proveniență, certificatele de conformitate, registrele de evidență a calității produselor, termenele de valabilitate etc. În discuție cu conducătorii grădinițelor au abordat problemele cu care se confruntă și au examinat meniurile, registrele de plîngeri din partea părinților etc.
Urmare vizitelor de ieri au fost depistate unele probleme cum ar fi: lipsa înscrierilor în registrele de primire a produselor alimentare, carnea de vită recepționată cu termenul de valabilitate la limita expirării, condițiile de păstrare a produselor neconformă etc.
De asemenea, rămîne stringentă problema lipsei cadrelor didactice, cadrelor medicale, a bucătarilor, iar acest fapt se datorează, nu în ultimul rînd, salariului mic al acestora.






