[:md]
Aproape 150 de copii au abandonat studiile, în primul semestru al anului curent de studii, iar 115 nu au fost școlarizați. Aceștia fac parte dintr-un număr total de aproape 289.400 de copii cu vîrste cuprinse între 7 -16 ani, a anunțat Ministerul Educației.
Dintre cei 148 de elevi care au abandonat studiile, la treapta primară sunt 19 copii, iar la cea gimnazială – 129 de copii. Cel mai mare număr de elevi care au abandonat studiile se atestă în Chișinău, Bălți, Ocnița, Cantemir, Cahul și Râșcani.
Datele prezentate de autoritățile publice locale mai arată că dintre cei 115 copii neșcolarizați, 27 nu frecventează treapta primară, iar 88 – treapta gimnazială. Cei mai mulți copii neșcolarizați sunt din Ștefan Vodă, Cahul, Cimișlia, Rezina, Soroca, Telenești, Bălți și Chișinău.
Printre cele mai frecvente cauze ale neșcolarizării și abandonului școlar se numără refuzul părinţilor de a-și înscrie copii la școală, plecarea cu părinții peste hotare, vagabondajul, bolile cu grad sever de invaliditate, starea materială precară ș.a.
În primul semestru al anului de studii precedent, numărul copiilor neșcolarizați constituia 91 de persoane, iar cel al elevilor care au abandonat studiile – 225 de persoane.





