gl.jpg

[:md]

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, liberalii și alți consilieri independenți au împiedicat abrogarea mai multor decizii semnate de către primarul Dorin Chirtoacă cu privire la demararea unor construcții pe terenuri de joacă și spații verzi, care la moment au loc cu încălcarea mai multor norme. Fracțiunea Partidului Socialiștilor s-a arătat indignată de acest fapt, întrucît oamenii demult așteaptă soluționarea acestor probleme și stoparea acestor construcții care au demarat ilegal în curțile lor.

Acest cetățean (n.red. Dorin Chirtoacă) de cînd a venit tot stă și vorbește la telefon. Sunte sute de litigii cu construcții ilegale care au loc în mare parte din cauza iresponsabilității lui Chirtoacă. Cu tine (n.red. adresare către primar) nici Anișoara nu mai are treabă!

Grădinița 178 de la intersecția străzilor Deleanu și N. Costin, a dispărut „grație” semnăturii acestui cetățean. În locul acestei grădinițe astăzi nici nu mai știm ce se construiește. De asemenea o parte din pădurea din acest sector a fost defrișată ilegal, sunt demarate noi construcții ilegale care se află în litigii. Altă parte a acestei păduri este deja încercuită”, a declarat președintele fracțiunii PSRM din CMC Ion Ceban.

La rîndul său, Dorin Chirtoacă a declarat că ceea ce spune Ceban sunt aberații.

Nu sunt aberații, d-stră nu mai mergeți demult prin Chișinău, știm că mergeți pe la Viena, București acolo unde vă este comod”, a replicat Ion Ceban.

De asemenea președintele fracțiunii PSRM din CMC a menționat că din cauza primarului Dorin Chirtoacă la moment sunt probleme cu construcțiile care se desfășoară ilegal pe strada A. Doga, M. Spătaru, Piața Unirii și altele.

Din cauza acestui cetățean se defrișează terenurile verzi, se distrug terenuri de joacă pentru ca să apară noi construcții patronate de liberali”, a mai conchis Ion Ceban.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ