[:md]
Implementarea votului uninominal în Republica Moldova nu va face decît să amplifice fenomenul corupției. În această situație, PSRM nu va vota inițiativa PDM de modificare a sistemului electoral, declară deputatul socialist Vlad Bătrîncea.
Potrivit lui Bătrîncea, un astfel de sistem electoral ar putea fi aplicat în țara noastră doar după ce legea va sta în capul mesei și nu interesele unor politicieni.
„Considerăm că în condițiile unui stat capturat, cînd clasa politică este absolut coruptă, inițiativa respectivă este periculoasă, care va duce la corupție și mai mare. Regulile nu se schimbă în timpul jocului. Urmează să aibă loc alegeri parlamentare anticipate. Urmează să ne clarificăm cu miliardele furate și cu alte nereguli, după care să punem în discuții careva modificări ale sistemului electoral”, spune secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea citat de Unimedia.
Bătrîncea spune că o eventuală modificare a Codului Electoral ar putea fi posibilă abia după 2018.
„Da, noi socialiștii am fost primii care am vorbit despre sistemul electoral mixt încă în 2010. Suntem gata să-l desenăm în viitor, dar abia după ce Moldova va fi un stat de drept adevărat. Un astfel de sistem este posibil doar după 2018. Astăzi nu votăm nicio modificare a sistemului electoral”, a adăugat deputatul PSRM.





