[:md]
Un minor în vîrstă de 16 ani a fost omorît cu cruzime de către trei presupuși prieteni, notează Actualități.md.
Potrivit informațiilor, cazul a avut loc într-o pădure din preajma localităţii Marienfeld, din raionul Cimişlia. Victima ar fi fost lovită cu un hîrleţ, iar trauma s-a dovedit a fi fatală. Ulterior, acesta a fost îngropat şi acoperit cu pămînt şi rămăşiţe din cioclej. Cadavrul băiatului a fost găsit întîmplător de către poliţişti.
Între victimă și cei trei indivizi cu vîrste cuprinse între 19-30 de ani s-ar fi iscat un conflict.
Doi dintre suspecţi au fost reţinuţi, iar al treilea a fost dat în căutare internaţională, întrucît a părăsit teritoriul Republicii Moldova.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, făptaşii riscă pînă la 20 de ani de puşcărie.