[:md]
Astăzi, în cadrul ședinței de plen a Parlamentului RM, la solicitarea fracțiunii Partidului Socialiștilor, ministrul Mediului Valeriu Munteanu a venit cu informație amplă referitor la situația privind protecția ecosistemului rîului Nistru în contextul intenției Ucrainei de a construi șase hidrocentale pe rîu, relatează Actualități.md.
Astfel, în situația în care negocierile purtate de către premierul Pavel Filip la acest subiect cu partea ucraineană în cadrul vizitei sale la Kiev au eșuat, este necesară implicarea parlamentului care să vină în ajutorul Executivului pentru a găsi soluții pentru această problemă de orduin național.
"Moldova riscă să se transforme într-un deșert. Noi încă de anul trecut am semnalizat că această problemă este una importantă și poate produce pericole evidente. Atît Moldova cît și Ucraina fac parte din mai multe organizații internaționale. În acest sens, noi toți trebuie să ne consolidăm și să sesizăm aceste organizații ca să determine Ucraine să refuze construirea acestor hidrocentrale pe rîul Nistru", a declarat deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.
În acest sens, socialiștii au propus constituirea unei platforme care să vină în sprijinul Guvernului RM care a primit un refuz categoric din partea Ucrainei în cadrul negocierilor cu privire la acest subiect. De asemenea potrivit PSRM acest subiect ar putea fi discutat și după cum a propus președintele RM Igor Dodon la nivelul Consiliului Superior de Securitate.
"Trebuie să creăm o comisie în cadrul Parlamentului care să monitorizeze în permanență această problemă și să fie împuternicită să ducă un dialog la acest subiect cu organizațiile internaționale", a subliniat Bătrîncea.
Propunerea a fost susținută de către majoritatea deputaților din Parlamentul RM.
Precizăm că anterior, mai mulți ecologi moldoveni, dar și reprezentanți ai S.A. Apă-Canal Chișinău au anunțat că Ucraina gestionează bazinul hidraulic al fluviului Nistru, fără să-și coordoneze acțiunile cu Republica Moldova, lucru ce a cauzat inundații în perioada anilor 2008 și 2010, precum și seceta hidrologică din anii 2015–2016.
Potrivit ecologilor și reprezentanților furnizorului de apă, construcția hidrocentralelor va duce, nemijlocit, la dispariția mai multe specii de pești, înnămolirea rîului, scăderea calității și cantității apei și lipsa asigurării cu apă a municipiului Chișinău.
Reamintim că, Ucraina intenționează să construiască șase hidrocentrale mici în amonte de complexul hidroenergetic Nistrean (regiunea Ternopol, Ivano-Frankovsc, și Cernăuți).