bf.jpg

[:md]

Despre aceasta a declarat astăzi deputatul din fracțiunea Partidului Socialiștilor în Parlamentul RM Vlad Bătrîncea în cadrul unei luări de cuvînt în care a venit cu mai multe critici vizavi de proiectul cu privire la ratificarea Acordului dintre Guvernul RM și Guvernul României cu privire la cooperarea în domeniul militar, relatează Actualități.md.

Potrivit deputatului PSRM, acest acord este cel puțin anticonstituțional și intră vădit în conflict cu interesele naționale ale RM.

Republica Moldova pînă astăzi nu are un acord de frontieră cu statul vecin, asta înseamnă că România refuză de fapt semnarea acestui acord. Iar acest lucru înseamnă că ei nu recunosc teritoriul statului nostru, nu ne recunosc ca subiect al dreptului internațional și nu recunosc statalitatea RM”, a declarat socialistul.

Bătrîncea a precizat că RM de mai multe ori s-a adresat către București cu solicitarea de a semna un acord de frontieră. De asemenea potrivit deputatului, în experiența internațională, între două state care se consideră partenere, trebuie să existe un acord politic de bază care prevede relațiile dintre două state iar pînă astăzi între RM și România nu există un asemenea acord. Ceea ce demonstrează că statul vecin nu vrea să recunoască Moldova ca stat independent.Totodată Bătrîncea a amintit despre acțiunile recente ale Senatului român prin care acesta recunoaște drept unirea RM cu România drept scopul de bază al statului vecin.

Noi înțelegem care este scopul României, care sunt ambițiile sale politice și faptul că dînșii vor să coopteze teritoriul nostru. De aceea ei promovează și finanțează intensiv mișcările unioniste în RM. Nu este clar însă de ce noi deputații Parlamentului RM trebuie să aprobăm aceste lucruri din moment ce am fost aleși pentru a reprezenta interesele statului și cetățenilor moldoveni”, a spus el.

Deputatul PSRM a menționat că este o greșeală foarte mare ca deputații RM să ratifice un acord militar cu România în condițiile în care aceasta nu recunoaște Moldova ca stat independent și nu vor să semneze acordul de frontieră care să stabilească granițele dintre RM și statul vecin.

Astăzi juridic noi nu avem semnat niciun acord în acest sens cu România, de aceea semnarea unui acord privind colaborarea militară este una criminală. Însemană că noi mergem la exerciții militare cu țara care nu recunoaște granița noastră”, a subliniat deputatul.

Socialistul a precizat că majoritatea cetățenilor RM nu doresc unirea dintre RM și România iar cei de la guvernare ar trebui să se conformeze cu aceasta.

De asemenea deputatul PSRM a punctat că acordul militar conține o parte secretă care nu a fost făcută publică, iar exercițiile militare trebuie făcute doar cu acele țări care recunosc statalitatea RM.

„În cazul celor care nu ne recunosc statalitatea, oricare parteneriat militar este îndreptat împotriva noastră. Să fim realiști, cineva încearcă să ne implementeze unele practici și concepte militare de integrare a RM în structurile Nord Atlantice. Noi suntem o țară mică și nu avem nevoie de blocuri militare, noi nu avem ambiții geopolitice și militare și nu vrem și nici nu suntem în stare să declarăm război cuiva”, a mai adăugat el.

Bătrîncea le-a reproșat deputaților liberali care pledează pentru o colaborare militară cu România faptul că nici unul nu și-a dat feciorii în armata națională ca să participe la astfel de exerciții dar vor asemenea acorduri pentru ca alți feciori moldoveni să fie incluși prin astfel de acorduri în operațiunile militare ale NATO.

Noi suntem categoric împotriva unor acorduri militare deoarece RM este o țară neutră, pașnică și nu trebuie să căutăm nod în papură și să atragem careva pericole în RM. Dați-le voie oamenilor să trăiască bine la ei acasă, întoarceți miliardele furat și asigurați un nivel de trai decent la ei acasă în Republica Moldova”, a conchis Vlad Bătrîncea.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ