bolr.jpg

[:md]

Astăzi în cadrul ședinței de plen a Parlamentului RM se examinează controversatul proiect  propus de Partidul Democrat privind retragerea imunității parlamentare, relatează Actualități.md.

Deputații din opoziție au menționat că dacă Republica Moldova nu s-ar fi aflat în captivitate atunci acest proiect era binevenit însă în condițiile actuale, retragerea imunității parlamentare ar putea fi un instrument de presiune asupra opoziției.

În cadrul dezbaterilor deputatul PSRM Vasile Bolea a adus drept exemplu cazul primarului de Basarabeasca care a fost arestat doar pentru faptul că nu s-a autosesizat unei petiții a unui cetățean lucru care de fapt nici nu ține de competența primarului.

În cazul deputaților, intuiesc că astfel de lucuri se pot întîmpla cu oricare dintre noi. Printr-un oarecare pretext, orice deputat poate fi reținut, percheziționat, arestat în așa mod ca să fie mai docil guvernării. Noi deputații din opoziție considerăm că la ziua de azi imunitatea parlamentară este o garanție față de abuzurile guvernării”, a declarat Bolea adresîndu-se către unul dintre autorii proiectului democratul Sergiu Sîrbu.

Deputatul PSRM Grigore Novac a adăugat că prin acest proiect democrații vor să șantajeze deputații avertizîndu-i că dacă nu vor vota într-un fel sau altul, ar putea ajunge la pușcărie.

Precizăm că anterior și președintele țării Igor Dodon s-a expus asupra acestui subiect și a menționat că lipsirea de imunitate este inacceptabilă într-un stat în care legea este o servitoare a conducerii politice.

Potrivit lui Dodon, intenția democraților este să exercite, indirect, presiuni și asupra instituției prezidențiale, lovind în deputații socialiști, prin dosare fabricate, ei vor urmări să mă facă mai conciliant față de proiectele lor antisociale și geopolitice eronate.

ПОДЕЛИТЬСЯ