[:md]
Cetățenii Republicii Moldova care dețin distincţii de stat ale fostei U.R.S.S. vor beneficia de pensii mai mari. Potrivit unui proiect de Lege inițiat de deputații PSRM și votat astăzi în primă lectură de către deputați, acesta prevede cuantumuri ale alocaţiilor personale lunare de la 25 pînă la 500 de lei.
- persoanele care s-au învrednicit de titluri onorifice şi celor decorate cu medalii — 25 de lei;
- persoanele decorate cu ordine, cu excepţia persoanelor decorate cu ordinele „Ordinul Republicii”, „Ştefan cel Mare” şi „Slava Muncii” de clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul de Erou al Muncii Socialiste — 50 de lei;
- persoanele care s-au învrednicit de titluri onorifice, celor decorate cu medalii şi ordine — 50 de lei;
- persoanele decorate cu ordinele „Ordinul Republicii”, „Ştefan cel Mare” şi „Slava Muncii” de clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul de Erou al Muncii Socialiste — 500 de lei.
Astfel:
Ordinului „Ordinul Republicii” corespund:
- Titlul de erou al Uniunii Sovietice;
- Cavaler al ordinului Slava,clasele I, II, III;
- Titlul de erou al Muncii Socialiste;
- Cavaler al ordinului Slava Muncii, clasele I, II, III;
- Ordinul Lenin.
Ordinului „Ştefan cel Mare” corespund:
- Ordinul Drapelul Roşu;
- Ordinul „Războiului pentru Apărarea Patriei” clasele I şi II;
Ordinul Steaua Roşie;
- Ordinul Slava;
- Ordinul „Pentru bărbăţie personală”.
Deputații din Partidul Socialiștilor care sunt și autorii proiectului afirmă că pe parcursul ultimilor ani, în practica judiciară au fost constatate mai multe cazuri de adresare în justiţie a persoanelor decorate cu distincţiile de stat ale fostei U.R.S.S. menţionate mai sus, prin care decoraţii au solicitat recunoaşterea drepturilor la alocaţia lunară în mărime de 500 lei, ţinând cont, că printr-o Hotărîre a Parlamentului a fost recunoscută corespunderea drepturilor lor cu drepturile persoanelor decorate cu „Ordinul Republicii” şi Ordinul „Ştefan cel Mare”.
Pentru realizarea prevederilor acestui proiect, anual, estimativ, va fi nevoie suplimentar de circa 9,6 mln. lei. Pe de altă parte, în mare parte, va fi soluţionată problema majorării alocaţiilor personale acestor categorii de persoane, luînd în consideraţie că cuantumurile acestor alocaţii ultima dată au fost reexaminate mai mult de zece ani în urmă. In acest răstimp nivelul salariilor şi pensiilor a crescut esenţial, iar nivelul alocaţiilor personale pentru distincţiile de stat a rămas acelaşi





