[:md]
Numărul oamenilor care își doresc organizarea unui referendum de revocare a primarului general al Capitalei crește vertiginos. În mai puțin de o săptămână de la lansarea procesului, în listele grupului de inițiativă au semnat aproximativ 28 de mii de locuitori ai municipiului. Oamenii spun că, în ultimii 10 ani, Capitala a căpătat un chip hidos, din cauza incompetenței edilului.
Mormanele de deșeuri, noroiul și băltoacele de pe străzi și trotuare, precum și construcțiile ilegale, sunt doar câteva dintre problemele care îi nemulțumesc pe orășeni. Ei spun că toate acestea au apărut de când la cârma primăriei a venit liberalul Dorin Chirtoacă.
”Nu-i stăpân în orașul acesta. Ăsta-i un potlogar, mă iertați de cuvând, dar nu-i om aista. A distrus. Eu sunt în vârstă, am 60 de ani și țin minte, când veneam la studii, ce oraș frumos, iar acum, cum îi el, așa-i și moș-su și așa-i și orașul l-a făcut”, spune un locuitor al Capitalei.
”Nici în perioada fasciștilor nu era atâta dezastru, cum este acum, aici. Este strașnic și dureros să privești la acest oraș. Am trăit în sectorul Botanica toată viața. În ce a transformat el Valea Trandafirilor. Să tai astfel de arbori… Oare la ce i-o fi amestecat? Este un coșmar, îngrozitor. Astfel de oameni, pur și simplu, nu trebuie admiși la conducere, la gestionarea orașului”, spăune un alt locuitor al Chișinăului.
Semnăturile în sprijinul organizării referendumului de demitere a primarului Dorin Chirtoacă sunt colectate doar de către membrii grupului de inițiativă, la punctele amenajate special. Adresele acestora pot fi găsite pe site-ul demisia.md.
Grupul de inițiativă se deplasează, de asemenea, la locurile de muncă sau la domiciliu. Pentru organizarea referendumului pot semna doar rezidenții permanenți ai municipiului. Este permisă doar o singură semnătură şi doar în nume propriu. Cei care doresc să semneze pentru organizarea referendumului trebuie să prezinte, obligatoriu, actul de identitate. Fișa este completată personal. Locuitorii din suburbii semnează în liste separate, în oficiile Partidului Socialiștilor.
Potrivit unei decizii a Comisiei Electorale Centrale, pentru organizarea plebiscitului, grupul de inițiativă urmează să colecteze 64 de mii 411 semnături. Ulterior, listele vor fi prezentate la judecătorie, pentru verificare, iar în urma acestui proces, CEC va trebui să stabilească data desfășurării referendumului.





