[:md]
Peste 130 grame de substanţe narcotice urmau să fie transmise deţinuţilor penitenciarului din Soroca.
Potrivit Procuraturii din Soroca, în aprilie 2012, colaboratorii penitenciarului nr. 6 din Soroca au reţinut un bărbat, care tocmai a aruncat peste gardul închisorii 127 grame de marijuana şi 2.33 grame de heroină.
În cadrul percheziţiei, la domiciliul inculpatului au mai fost depistate şi ridicate aproximativ 30 grame de substanţe narcotice (marijuana şi haşiş).
Pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice în scop de înstrăinare şi transmiterea ilegală a obiectelor interzise persoanelor deţinute în penitenciare, inculpatul de 39 ani a fost condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare.
Totodată, un collaborator al serviciului medical din Penitenciarul nr. 9 – Pruncul a fost prins în flagrant în momentul în care primea de la o persoană necunoscută un pachet de formă sferică cu un conţinut suspect.
Reţinerea a avut loc în seara zilei de luni, 18 martie, în jurul orei 22.00, ca urmare a documentării prealabile a faptului întreţinerii de către colaborator relaţiilor neregulamentare cu persoanele deţinute.
Astfel, în urma acţiunilor de investigaţie, colaboratorii operativi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare în comun cu colaboratorii serviciului securitate al Penitenciarului nr. 9 – Pruncul, l-au reţinut, pachetul transmis făptaşului, conţinînd o substanţă vegetală, de culoare verde-cafenie, cu miros specific de marijuană.
Pachetul cu conţinutul ilegal urma să fie introdus în penitenciar, fiind destinat unui deţinut, condamnat la 6 ani privaţiune de libertate. Este de menţionat faptul că, acest condamnat este cunoscut ca consumator de droguri, lucru care impune necondiţionat atragerea unei atenţii sporite, în vederea excluderii căilor posibile de pătrundere a substanţelor narcotice, inclusiv cu implicarea colaboratorilor penitenciari.




