[:md]
Astăzi, creştinii-ortodocşi de stil vechi îi sărbătoresc pe cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia. Sărbătoarea este considerată în popor ca cea mai importantă zi a lunii martie.
Сei 40 de Sfinți Mucenici au fost soldaţi creştini şi au trăit pe timpurile împăratului Licinius, unul dintre acei care prigonea creştinii.
Sfinţii făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Se zice, că ei au refuzat să se închine idolilor declarînd în faţa guvernatorului Agricolae că îl vor urma pe Isus Hristos. Revoltat de cele auzite, generalul îi întemniţează pe cei 40 pentru opt zile şi ordonă să fie bătuţi cu pietre, timp în care se spune că Mîntuitorul li s-a arătat întărindu-le astfel credinţa şi pregătindu-i pentru cele ce aveau să urmeze. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei.
Pe la miezul nopţii însă, unul dintre cei 40 mucenici, a ieşit din apă din cauza gerului. Alergînd spre baia caldă, pusa de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămaşi să îndure gerul au început să se roage şi s-a petrecut o minune: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorît asupra mucenicilor.
Unul dintre soldaţii de pază, uimit că în miezul nopţii o lumină din cer încălzeşte apa şi că o cunună din cele 40, pogorîte peste mucenici, nu are peste cine să se aşeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că şi el este creştin.
Şi pentru că au fost scoşi vii din lac, trupurile lor au fost arse, iar oasele aruncate în lac. După trei zile, cei 40 s-au arătat episcopului Petre, cerîndu-i să-i scoată din apă. Creştinii le-au scos şi le-au îngropat trupurile cu mare cinste.




