[:md]

Una din conditiile UE pentru ridicarea regimului de vize e ca Chisinaul sa stabileasca niste „filtre" pe segmentul transnistrean al frontierelor sale. Strainii care vor veni in RM prin Transnistria vor trebui sa informeze autoritatile RM. In caz contrar, vor fi amendati. Astfel, transnistrenii care detin doar cetatenia Ucrainei sau Rusiei se pomenesc fortati sa faca acelasi lucru. Fiind vorba despre o simpla procedura birocratica, furia Moscovei, transmisa prin intermediul Tiraspolului pare neinteleasa. Cetatenilor carora le displace profund contactul cu functionarii statului moldovenesc nu au decat sa stea acasa sau sa circule prin Ucraina.

O alta cauza

In realitate, supararea are o alta cauza. Calatoria fara vize in spatiul european face, dintr-o data, ca cetatenia RM sa devina mai atractiva pentru transnistreni. De aceasta se teme Moscova, ca transnistrenii sa nu adopte cetatenia RM, reducandu-i posibilitatile de a controla regiunea. De aceea, Rusia declara de facto razboi RM, anuntand, cu gura lui Sevciuk, ca va purcede la delimitarea frontieri „de stat" a regiunii separatiste, in care include si localitati aflate sub jurisdictia Chisinaului, cum ar fi Varnita, Pohrebea, Dorotcaia, Cosnita, Parata, si terenuri agricole apartinand unor sate din dreapta Nistrului. Oricat de calm ar reactiona autoritatile de la Chisinau, ele nu vor putea tine in frau emotiile cetatenilor din localitatile respective, daca se va trece de la vorbe la fapte, adica la acapararea prin forta a acestor teritorii.

De fapt, miza Rusiei e si mai mare. Primele incercari de destabilizare, de renuntare la statu quo au aparut inainte ca guvernul RM sa adopte noi reguli de trecere a frontierei de est pentru straini. In februarie, refuzul lui Sevciuk de a se intalni cu Filat la Lvov, confirma o renuntare subita la tactica „pasilor mici". Asteptarile cu care Kievul preluase de la inceputul acestui an presedintia OSCE se vor lovi de o boicotare tacita a eforturilor ucrainene de mediere a conflictului. Cu provocarile de la Varnita, unde separatistii au instalat un punct de control „vamal", apoi prin decizia lui Sevciuk de a muta asa-zisul soviet suprem la Tighina, in pofida unui statut aparte al acestui oras, politica de escaladare a conflictului s-a permanentizat, a capatat forme alarmante. Pe de o parte, in aprilie, Moscova chema fatarnic Chisinaul si Tiraspolul „sa se abtina de la actiuni unilaterale, care ar putea crea premise de confruntare si chiar provoca situatii de conflict", iar pe de alta parte, nu a intreprins nimic ca sa-i convinga pe liderii separatisti ca vorbeste serios. Fara banii Rusiei, care acopera 70 la suta din bugetul transnistrean, regimul separatist nu ar rezista mai mult de cateva luni.

„Premonitia" unor jurnalisti

Astazi „Vocea Rusiei" vorbeste despre posibilitatea reizbucnirii unor ostilitati militare pe Nistru. Fiind o voce a Kremlinului, „premonitiile" ei trebuie luate in serios. E de fapt un avertisment mascat. Asemanarea cu august 2008, de dinaintea razboiului ruso-georgian, pe care a facut-o un diplomat strain, aflat la Chisinau, pentru publicatia „Kommersant Ucraina", este cat se poate de realista. Spre sfarsitul acelui an Georgia urma sa obtina garantii de aderare la NATO, dar nu a reusit sa reziste provocarilor la care a fost supusa de Rusia. „Destabilizarea situatiei pe Nistru va lovi si Chisinaul, si Kievul", a precizat diplomatul citat mai sus, deoarece la summitul Parteneriatului Estic vor fi semnate acorduri nu numai cu RM, ci si cu Ucraina.

Cu alte cuvinte, cu un „mic" razboi pe Nistru se pot ucide doi „iepuri" ai aspiratiilor europene. Provocarea „sofisticata" a Moscovei arata adevarata miza a crizei politice din RM. Formarea, oricat de chinuitoare, a unei noi Coalitii Proeuropene a complicat mult calculele Kremlinului. De aceea, instigandu-i pe comunisti si clerici la „revolutie" (ziarele prorusesti au aderat si ele la aceasta „campanie"), el urzeste un nou razboi.

Timid, dar hotarat

Cum trebuie sa raspunda Chisinaul? Sa-si pastreze, in primul rand, calmul, oricat de „timida" ar parea reactia sa. E mai bine sa pari timid, decat iresponsabil. Calm, calculat nu inseamna insa las. Adevarul trebuie rostit, cetatenii RM, dar si opinia publica internationala trebuie sa afle cine este adevaratul agresor si ce scop urmareste acesta. Parlamentul, care va discuta joi aceasta chestiune, trebuie sa spuna lucrurilor pe nume, ca e vorba despre o reeditare a razboiului din 1992, inceput de Rusia, sub alt pretext. Numai astfel putem conta pe ajutorul UE, SUA, OSCE, ONU.

Modificarea recenta a strategiei UE in relatiile cu Ucraina si RM trebuie de asemenea privita in contextul crizei politice incheiate curand la Chisinau. Semnarea acordului de asociere cu Kievul si doar parafarea acestuia cu Chisinaul este dictata nu numai de factorul rusesc, dar si de conditiile interne, de stabilitatea si coeziunea noii Coalitii. Neincrederea in liderii nostri, in responsabilitatea si in aderenta lor sincera la integrarea europeana determina UE sa amane momentul semnarii acordului de asociere si ridicarea vizelor cu RM, pentru a determina Coalitia sa-si duca mandatul pana la sfarsit. Nu numai cei care au dat jos guvernul Filat, (Lupu si Ghimpu), in pofida recomandarilor Bruxelles-ului, dar si Filat insusi, care a actionat imprevizibil, fara a se gandi la consecinte, s-au discreditat in fata liderilor europeni. Fiindca, intr-o masura mai mare sau mai mica, toti au facut jocul Moscovei. Iar Ghimpu nu se poate calma si actiona rational nici acum, in pragul razboiului.

Articol scris de Nicolae Negru

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ