[:md]

Cluburile FC Barcelona si Atletico Madrid au ajuns la un acord de principiu privind transferul atacantului David Villa de la gruparea catalana la echipa de fotbal din capitala Spaniei, potrivit Agerpres.ro.

In varsta de 31 ani, Villa este cel mai bun marcator din istoria reprezentativei Spaniei, cu 56 de reusite in 91 de meciuri.

Conform unui comunicat dat publicitatii de FC Barcelona, campioana Spaniei urmeaza sa incaseze in urma acestei operatiuni pana la 5,1 milioane euro, suma repartizata astfel: 2,1 milioane euro in acest sezon, 2 milioane in sezonul viitor si inca un milion daca Atletico ii va prelungi contractul lui Villa pentru sezonul 2015/2016. In plus, Barca pastreaza si 50 la suta din drepturile asupra unui viitor transfer al internationalului spaniol.

David Villa a sosit pe Camp Nou in vara anului 2010, de la FC Valencia, disputand 119 partide oficiale in tricoul echipei "azulgrana", pentru care a marcat 48 de goluri. Atacantul spaniol s-a aflat in aceasta vara si in atentia clubului englez Tottenham Hotspur. 

ПОДЕЛИТЬСЯ