[:md]

Poliția a reținut doi tineri cu vîrsta de 20 ani pe motiv că aceștea au săvîrșit un șir de jafuri în raza municipiului Chișinău.

Aceştia atacau femei în stradă și le deposedau de lanţurile din aur de la gît.

Bănuiţii atacau femei cu vîrsta între 23 şi 45 de ani.De obicei, indivizii ţinteau femeile fără însoţitori şi acţionau în locurile mai puţin aglomerate. Victimele erau atacate de la spate și deposedate de lanţurile de la gît sau brăţările de pe mînă.

Potrivit victimelor, atacurile au fost comise pe parcursul lunilor iunie – iulie curent, care au estimat prejudiciile cauzate în sumă totală de aproximativ 40 000 lei.

Cei doi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore, ulterior instanţa de judecată le-a aplicat măsura de reprimare sub formă de arest pe un termen de 15 zile.

Legislaţia penală în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 pînă la 7 ani.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ