[:md]

Replici grosolane în Parlament după ce comuniștii l-au adus cu de-a sila pe social-democratul, Victor Șelin în Parlament.

Ceea ce se întîmplă nu poate fi continuat. Dacă mergem tot așa o să ne trezim că Partidul Comuniștilor o să ni-l aducă în sală pe Bulcaru, pe Carmalac, pe Nicu.

Nu faceți de rușine Parlamentul. Convingeți-l pe Președintele parlamentului să elibereze un permis, dar nu încălcălcați drepturile și obligațiunile”, a spus Mihai Ghimpu.

Declarațiile liberalului au fost susținute de democratul Dumitru Diacov.

Pe mine mă miră cum el intră în clădirea asta adus cu de-a sila. Ce cauți Victor, aici? Tu ești bussinesman. Domnule Voronin nu e civilizat și nu e frumos ce faceți”, precizează Diacov.

Observația adusă comuniștilor de către democrat l-a scos din sărite pe liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Cine l-a adus pe acesta de la fabrica de găinaţ şi pe Ghimpu în Parlament, nu poporul ne-a votat? Asta nu este doar lovitură împotriva Constituţiei. Pe Şelin l-am invitat aici din numele fracţiunii și acest lucru este permis”, a precizat Voronin..

Eu vreau să vă amintesc că nicio persoană nu intră în acest sediu fără permis. Nu fracțiunea aduce oaspeți în această clădire. Nu afceți concert, asta n-o să vă aducă voturi”, a ținut să replice Diacov

Pentru  a linști spiritele în Parlamnet, Marian Lupu a spus că va fi gîndită cum pe viitor să fie evitate aceste lucruri „chiar urîte de tot”.

Actualități.md precizezează că ședința de astăzi a Parlamentului a început cu îmbrînceli între securitate, deputații comuniști și social-democratul, Victor Șelin.

Președintele Partidului Social-Democrat a fost ajutat de deputații comuniști Grigore Petrenco, Iurie Muntean și Alexandru Petkov să intre cu forța în sala unde urmează are loc ședința Parlamentului.

Asta, deși Președintele Parlamentului, Marian Lupu, i-a interzis lui Șelin să intre în sală pentru că a încălcat regulamentul. După multe îmbrînceli și strigăte pe holul legislativului, comuniștii au reușit să-l “tîrască” pe Șelin în sala de ședințe.

ПОДЕЛИТЬСЯ