[:md]

Ministrul Agriculturii şi Industriei alimentare, Vasile Bumacov, va efectua o vizită la Moscova pentru a purta negocieri privind elaborarea mecanismelor economice bilaterale care ar permite evitarea pe viitor a tensionării relaţiilor în domeniul exportului de mărfuri agricole moldoveneşti pe piaţa rusă.

Potrivit lui Bumacov, loturile de vin şi de divin declarate necalitative în Rusia au fost verificate la Chişinău, dar problema constă în faptul că, în relaţiile bilaterale, nu există un act normativ care ar prevedea în mod univoc concentraţiile maxime ale diferitor substanţe chimice admise în băuturile alcoolice.

Amintim că ministrul Vasile Bumacov a mai efectuat în luna curentă o vizită de lucru la Moscova pe aceleaş subiect.

Întors din Rusia, ministrul a declarat pentru că la Moscova nici nu se discută despre embargo, iar vinurile, care potrivit Rospotrebnadzor, prezintă pericol pentru sănătate, urmează a fi verificate suplimentar.

La doar câteva zile după asta, Federaţia Rusă a anunţat că impune embargo pentru vinurile moldoveneşti.

Deasememea, deputatul socialist Igor Dodon a cerut zilele trecute demisia lui Bumacov pe motiv ca acesta nu s-a ispravit cu vizita la Moscova.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ